V-ați pus măcar o dată întrebarea de ce nu vin politicienii să întrebe, înainte de campanii, care ar fi nevoile oamenilor simpli? Ei își pregătesc teme serioase, promisiuni solemne și planuri de construcții vorbind doar între ei. Cu puțin noroc, pe alocuri, aceștia mai nimeresc și câte un subiect care ar putea fi interesant pentru o parte a populației, însă mare majoritate a promisiunilor rezultă din discuțiile interne ale partidelor, discuții care se poartă între liderii formațiunii, eventual o parte dintre membri care țin contactul cu alegătorii. Drept consecință, aranjat în pagină, un plan de campanie electorală poate atrage atenția unui grup de oameni neafiliați politic, însă este dedicat exclusiv intereselor partidului. Acesta este încă un motiv pentru care majoritatea partidelor politice se bazează foarte mult pe numărul mare de membri pe care îi poate „converti” de-a lungul anilor, lăsând în plan secund nevoile celor neafiliați, dar mai grav, evoluția corectă a țării.
Cel puțin eu m-am întrebat de mii de ori când se va termina cu interesele obscure ale politicienilor, văzând, simțind pe pielea mea, că lucrurile nu evoluează în țara asta de care sunt îndrăgostit. Și mă uit acum, în prag de campanie electorală, că niciun partid, niciun politician, niciun potențial candidat nu iese între oameni, nu iese în presă, nu iese nicăieri să se intereseze de nevoile oamenilor simpli. Niciunul nu vrea să audă gura poporului, pentru a-și face un plan de campanie solid, bazat pe necesitățile alegătorilor. Toți însă se bazează pe niște calcule ipotetice, care dau drept corecte câteva locuri de deputați eligibile unui partid politic, alte câteva altui partid, ș.a.m.d.. Ei stau acum, probabil, într-un birou călduț, pe un scaun directorial comod, și își continuă jocurile de culise, jocuri care să le asigure un loc cât mai în față în partid, în niciun caz un loc cât mai fruntaș în fața oamenilor. Și astfel încep să sune primari, primaricare ar putea să le aducă voturi, încep să sune colegi de partid activi, dar tot pentru voturi.
Practic, voturile sunt adunate pe linie de partid, deci cu ajutorul colegilor. Și ajungem din nou să ne întrebăm: noi oare contăm? Pentru că nimeni, niciodată, nu a venit în anii neelectorali la întâlniri cu cetățeni, la discuții aplicate pe diverse subiecte. Și-au văzut interesul și au uitat. Au uitat că un copil ajunge cu greu la școală, pentru că alocația e mică, iar rechizitele sunt scumpe. Au uitat că un tânăr își găsește cu greu un loc de muncă pentru că salariile sunt mizere, iar sistemul educațional încă lasă de dorit. Au uitat că un tată muncește cu greu pentru a-și întreține familia, pentru că puterea de cumpărare în România este scăzută. Au uitat că o mamă face eforturi să-și crească odrasla pentru că trăiește de pe o zi pe alta cu un minim pe economie nesimțit. Au uitat că bătrânii nu își permit medicamentele lunar, ce să mai vorbim de un trai decent…
Personal, m-am săturat să îi aud mințind, dar mințind frumos, despre capacitățile lor de a dezvolta sistemul medical, sistemul educațional, sistemul social chiar, mediul de afaceri sau orice altă latură a economiei naționale. Luați un politician, oricare ar fi el, puneți-l să trăiască cu o mie de lei pe lună, și după patru ani, întrebați-lce-și dorește. Abia apoi putem vota cu sufletul deschis, oameni care ar înțelege drama prin care trec familii întregi în România.
Și totuși, gândiți-vă că peste doar câteva săptămâni, aceeași ei vor veni în fața noastră, a celor care contăm din când în când, să ne promită că vor face. Vor face ce? Vor face același lucru cu care ne-au obișnuit. Ne vor privi în ochi, ne vor zâmbi, ne vor minți cu nonșalanță, bazându-se pe faptul că noi uităm. Uităm că preț de patru ani, acei patru ani importanți în viața copiilor noștri, se vor plimba la București și cam atât. Combustibilul îl plătim noi. Rezultatele… sper ca anul acesta să plătească ei.
Lasa un raspuns