Viorel Şerbănoiu, adjunctul şefului IJP Botoşani, alături de comisarul şef Viorel Oanea, cel care deţine funcţia de interimar, dar şi subcosmiarul Daniel Ilisei, vor participa la concursul pentru preluarea conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Viorel Onea, actualul şef interimar al IJP Suceava deține această funcție din luna iunie 2014 după ce, Ioan Crap a fost înlocuit din funcţie, fiind cercetat penal de DNA pentru abuz în serviciu.

Comisarul şef Viorel Şerbănoiu este în prezent adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Botoşani, acesta venind în 2008 din judeţul Vrancea. Şerbănoiu a fost timp de mai bine de patru ani şeful poliţiei botoşănene.

Subcomisarul Daniel Ilisei are 41 de ani şi a condus IJP Suceava în perioada 15 noiembrie 2013- 30 aprilie 2014, iar  până la numirea în respectiva funcţie a fost şef al Biroului de Contrabandă din cadrul IPJ Suceava.

Funcţia de inspector-şef al IJP Suceava a fost scoasă la concurs de către Poliţia Română, după ce a fostul deţinător al fotoliului, comisarul Nicuşor Todiruţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţia că ar fi achiziţionat la suprapreţ clădirea în care funcţionează sediul Poliţiei municipiului Suceava.

Înscrierile la concurs se fac până pe data de 27 februarie, iar testarea va avea loc pe 10 martie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.