Delegaţii la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PNL Suceava au stabilit noua structură de conducere a organizaţiei judeţene. Pentru următorii patru ani, Biroul Permanent Judeţean al PNL va avea 29 de membri.

După numărare a rezultat faptul că vicepreşedintele PNL Suceava cu cel mai mare număr de voturi a fost ales Marius Zmău, urmat de Gelu Puiu. Alături de cei doi, Ștefan Alexandru Băișanu îi va mai avea ca vicepreşedinţi ai PNL Suceava pe Ioan Moraru, Gheorghe Aldea, Constantin Moldovan, Iulian Bogdan Amariei, Vasilică Băiţan, Dan Petru Mironiuc şi Vasile Mocanu.

Din Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Suceava vor face parte, în calitate de membri, Ilie Niţă, Constantin Bulboacă, Viorel Mihăiescu, Octavian Ilisoi, Gheorghe Fron, Constantin Ciobotari, Dinu Fodor, Mihăiţă Negură, Radu Hojbotă, Narcisa Moştoflei, Constantin Proboteanu, Benone Silivaş, Ioan Onofrei, Andrei Păduraru, Adi Jecalo, Ioan Gelu Tomescu, Dan Roibu, Cezar Zaharia şi Dan Coca, iar ca supleanţi în BPJ vor fi Cristian Petru Ioniţă, Vasile Chiruţă, Vichente Popescu, Daniel Prorociuc şi Constantin Popescu.

Acestora li se alătură și deputaţii Dumitru Pardău, Constantin Galan şi Radu Surugiu, precum şi preşedinţii organizaţiilor de femei, de studenţi, de tineret şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.