Am observat în sportul de performanță cum sportivii își marchează cu atenție locul de unde declanșează diferitele trepte de elan, cu viteza cea mai potrivită ca să permită ultimul salt, indiferent dacă în înălțime sau în lungime. Foarte puțini însă înțeleg importanța acestei pregătiri minuțioase sau pe aceea a alegerii unor obstacole abordabile.
Majoritatea își aleg ținte ambițioase, mult peste posibilitățile lor reale și pornesc direct la atacarea lor. Cum în mod normal ratează, în loc să descopere în ce constă vina proprie, pornesc o vânătoare de motive de scuze, care de care mai absurde. În loc să își aleagă noi ținte, mai abordabile, care odată atinse i-ar aduce mai aproape de țel, exclud definitiv vina proprie din ecuație și devin supercampionii ghinionului.
Ca argumentul să fie mai ușor de înțeles, dați-mi voie să exemplific. Să spunem că tânărul x, absolvent de facultate la distanță, proaspăt angajat și cu experiență 0, își propune o carieră fulminantă în domeniul în care tocmai a fost angajat așa că, la numai o lună de la angajare, se înscrie la concursul pentru postul de șef de serviciu. Logic, concurând cu oameni care se află acolo de ani de zile, pierde lamentabil și întors acasă la nevastă, în loc să recunoască lipsa lui de pregătire, îi relatează acesteia că a câștigat y, o fufă cu minijup care i-a amețit pe cei din juriu cu te miri ce parfum scump sau de z, un găgăuță mereu cocoșat în fața șefilor, pe care stă costumul ca pe gard. Acesta este tipul eternului perdant, născut speranță și pensionat promisiune, care își presară viața cu deziluzii autoprovocate.
În viață nu există elanuri prea scurte sau prea lungi, așa cum nu există garduri sau distanțe prea mari. Există elanuri nepotrivite și ținte nepotrivite, iar singurul handicap cu care pornim la drum este nerăbdarea, încrederea prea mare în forțele proprii. Există o vorbă sibilică – dacă vrei, poți – numai că nimeni, sau aproape nimeni nu rostește și completarea care tranformă această vorbă în adevăr, și anume – atâta vreme cât ceea ce vrei face parte din ceea ce poți -. Dacă oamenii ar aplica la propria viață noțiuni de management al resurselor culese din viață, din școli sau de pe net, n-ar porni la cruciade pierdute, n-ar consuma timp, energie și bani pentru vise, deci ar fi mai fericiți, mai mulțumiți de viața lor.
18.10.2013
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns