Elena Udrea a anunțat pe o rețea de socializare, că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a sesizat Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu o afirmație făcută de ea în vara anului 2015.

„DNA-ul sesizează Inspecția Judiciară a CSM pentru că am afirmat că Kovesi a dat ordin să fiu arestată din nou în vara lui 2015, ceea ce s-a și încercat în luna octombrie a anului trecut. Această afirmație am făcut-o și la momentul respectiv, dar atunci nu a contat pentru Kovesi”, a menționat Elena Udrea.

Aceasta a continuat postarea cu o dezvăluire: „Eu cer șefei DNA să mai sesizeze Inspecția și cu următoarea declarație: «Eu, Elena Udrea, am fost la primul ministru Victor Ponta în birou să negociez numirea lui Kovesi în funcția de procuror șef anticorupție! » Am făcut acest lucru deoarece președintele Traian Băsescu dorea să o nominalizeze în această funcție, însă Ponta avea altă propunere, iar cei doi nu discutau între ei. Am făcut-o din proprie inițiativă și sunt persoane care pot confirma ceea ce spun”, a concluzionat Udrea.

Laura Codruţa Kovesi , procurorul şef al DNA a cerut Inspecţiei Judiciare să efectueze verificări în legătură cu unele afirmaţii ale Elenei Udrea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.