Un elev al Şcolii de Poliţia Câmpina s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins la furat într-un mall din Ploieşti. Băiatul de 19 ani ar fi şterpelit trei inele, gablonţuri, în valoare de 50 de lei.

Tânărul a fost prins de agenții de pază ai mall-ul Ploiești Shopping City în timp ce fura bunuri dintr-un magazin. Potrivit unor surse apropiate anchetei, elevul a încercat să fure trei inele, în valoare totală de 50 de lei.

Polițiștii au fost sesizați de reprezentanții firmei de pază și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Viitorul poliţist, cercetat disciplinar

“În cursul acestei zile (ieri n.r.) am fost sesizați de reprezentanții unei societăți de pază despre faptul că au reținut un bărbat suspectat că ar fi sustras dintr-un centru comercial mai multe bunuri. Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi un tânăr de 19 ani, elev al Școlii de agenți de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au transmis poliţiştii prahoveni.

În plus, la nivelul Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina fiind demarată  procedura de cercetare disciplinară, urmând a fi dispuse măsuri în consecință”.

Sursa: Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.