Proiectul „Francofonia în comunitate”, realizat la Biroul Francez, se bucură de susținerea Institului Francez și Ambasadei Franței în România, a Agenției Universitare a Francofoniei, a Centrului de Reușită Universitară  al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a Inspectoratului Școlar Județean, a Consiliului Județean, a Asociației Profesorilor de Limbă Franceză, filiala Suceava, a  Asociației „L’Arc-en-ciel du succès” și a  Asociației Seniorilor Bucovineni.

În cadrul „după-amiezii francofone” de miercuri, 2.12.2020, elevi ai Școlii Gimnaziale Zvoriştea, Școlii Gimnaziale Serbăneşti-Zvoriştea, Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, Școlii Gimnaziale „Niculae Popinceanu”, Mihoveni, Școlii Gimnaziale Vereşti și Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” realizează activitatea intitulată „Traditions francophones de Noёl”, ce va îmbina armonios muzica, poezia și desenul. Ei cântă, recită poezii, dialoghează și se informează despre tradițiile de Crăciun din țările francofone. Activitatea are ca scop încurajarea elevilor de a se exprima şi de a comunica în limba franceză, de a descoperi împreună diversitatea spațiului francofon.

Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri se desfășoară online și  pot fi urmărite pe adresa de facebook a BF: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul CJ: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.