În cadrul ședinței ordinare din această lună, Consiliul Local Suceava va dezbate listele cu cei mai buni elevi suceveni care vor fi recompensați cu premii în bani. Potrivit edilului șef al municipiului Suceava, Ion Lungu, prin această acțiune se urmărește creșterea gradului de implicare al Municipiului Suceava în domeniul educației, și implicit în procesul de formare a unei resurse umane de calitate la nivel local.
„Este necesară stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și rezultate remarcabile la faza națională a Olimpiadelor  școlare”, a precizat Lungu.
Totodată, primarul a arătat că în conformitate cu prevederile Regulamentului privind acordarea de premii elevilor/ tinerilor/sportivilor  care  au  obținut  rezultate  deosebite  la învățătură,  la  faza  națională  a Olimpiadelor școlare, la Concursurile și Competițiile naționale,  s-a dispus constituirea unei Comisii de analiză.
Comisia de analiză a întocmit listele cu  elevii cu rezultate deosebite la învățătură în anul  școlar 2018-2019 și cea a elevilor și a profesorilor coordonatori care au obținut locurile I, II și III la faza națională a Olimpiadelor școlare.
Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.