În perioada 9-11 octombrie s-a desfășurat convocarea de specialitate a preoților militari, în cadrul Episcopiei Caransebeșului, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea serviciului de asistență religioasă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cu această ocazie, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela i-a conferit „Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, Preacucernicului Părinte Radu Șerban Nicolau la aniversarea a două decenii de asistență religioasă în cadrul M.A.I.
Părintele Radu își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, activând din perioada 1999-2002 la Sectorul Poliției de Frontieră Rădăuți, iar începând cu anul 2002 în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, cu multă dăruire și implicare, în scopul satisfacerii nevoilor spiritual-religioase, atât ale personalului militar și civil, cât și ale familiilor acestora.
În anul 2006, în sediul unității, s-a amenajat, cu sprijinul cadrelor, un paraclis în care se desfășoară slujbele bisericești după rânduiala Bisericii Ortodoxe, iar începând din noiembrie 2019, s-au început lucrările pentru ridicarea unei Biserici cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” în curtea inspectoratului.
Lasa un raspuns