1 Iunie, ziua în care cei ce reprezintă cele mai frumoase binecuvântări pentru părinți, adică copiii, sunt sărbătoriți, a avut o semnificație aparte pentru 60 de copii din municipiul Câmpulung Moldovenesc și asta pentru că în sala de festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă” a fost organizat un concurs dedicat lor.

Acesta a fost organizat de Rotary Club Rarău din Câmpulung Moldovenesc și a purtat o denumire sugestivă:„Muguri de Vis”.

Astfel, sâmbătă, încă de la orele dimineții pe ușa sălii de festivități intrau copii, de mână cu părinți care încercau să își stăpânească emoțiile, purtând în suflete „muguri de vis”.

„Astăzi, când țara noastră traversează momente importante, nu demult reprezentanții Uniunii Europene au fost în România la Sibiu, când Papa Francisc este prezent în țara noastră și în sufletele noastre, noi, fiii acestui popor minunat, fii talentați din diferite colțuri ale României ne-am adunat spre a participa la ediția I a concursului de muzică vocal-instrumentală „Muguri de vis”, pentru a împărtăși unii altora din tainele tehnicii instrumentale și a interpretării ce poate ajunge la sufletul auditoriului. Sunt  prezenți în cadrul concursului elevii școlii particulare de muzică „Cristea Zalu” din cadrul Asociației Culturale „Bucuriile Muzicii”, director-compozitor profesor Alexandru Ionescu și elevii de la clasele profesorilor Octavia Crăciun, Alexandru Ionescu și Costel Zaharia, elevii Centrului Cultutral „Cornetu”, îndrumați de director-profesor Marius Cruceanu și profesor Camelia Ciobanu, și elevii de la „Amadeus Junior”, instruiți de profesorul Gheorghe Săndulescu”, a transmis moderatorul evenimentului, încă din deschiderea acestuia.

Micii concurenți au impresionat prin eleganță și talent, încă din deschidere și directorul concursului, comp.prof. Alexandru Ionescu, președintele Asociației Culturale „Bucuriile Muzicii” declarând că juriul va pune mare accent pe prezență scenică și pe interpretare.

„Aprecierea juriului se face baza a două lucruri clare: un lucru se referă la conducerea coloanei sonore, a instrumentistului, iar al doilea la atitudinea pe care copilul o manifestă pe scenă, impresia artistică: de la ținută, la comportare. Cel mai important lucru este repertoriul ales și interpretarea”, a spus comp.prof. Alexandru Ionescu.

Tot din juriu au făcut parte și prof. Ozana Alexe, de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, prof. Doina Vasiliu, precum și profesorul Romică Grosu.

Cu toții și-au exprimat aprecierea pentru faptul că micii artiști au tratat cu maximă seriozitate concursul și s-au pregătit cum au știut mai bine.

Au fost astfel într-un univers unic, în care, dincolo de joc şi joacă, s-au pregătit pentru  publicul spectator din viitor.

Acest lucru a fost confirmat și de profesorul dirijor Gheorghe Săndulescu, care și-a dedicat toată viața muzicii și modelării sufletelor elevilor săi.

„La acest concurs participă și 30 de copilași alături de care eu lucrez și  care fac parte din Grupul Amadeus Junior. După atâția ani de experiență pot să spun că sunt surprins plăcut și de părinții copiilor care înțeleg să acorde o atenție deosebită frumuseței și artei. Și copiii sunt talentați și harnici, iar atunci când au auzit de acest concurs fața li s-a luminat, coloana s-a îndreptat, semn clar că le place competiția, care, de altfel, naște performanță. Constantin Brâncuși spunea «să ne iubim soarta», însă eu cred că soarta mă iubește pe mine pentru că îmi oferă posibilitatea să lucrez cu astfel de copii”, a declarat pentru SuceavaLive, profesorul Gheorghe Săndulescu.

Rotary Club Rarău din Câmpulung Moldovenesc: „Preocuparea pentru copii continuă. Înființăm două noi ramuri”

Președintele Rotary Câmpulung Moldovenesc, Radu Laza, a declarat că acest club este preocupat în permanență de copii și tineri. Drept dovadă, acesta a anunțat înființarea a două noi ramuri: Rotakids, care se adresează copiilor și Interact, care se adresează elevilor de liceu.

„Am organizat acest concurs, într-o zi atât de frumoasă dintr-un motiv simplu: ne preocupă copiii și tânăra generație. Chiar dacă suntem la prima ediție ne dorim să facem din acest concurs o tradiție”, a transmis Radu Laza.

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.