Fără a fugi prea mult de colo-colo prin minunata capitală de județ, irisul se irită fără de voie la o simplă plimbare pe trotuarele recent renovate (repavate, mai bine spus) din urbea noastră. Spun asta deoarece mă simt parcă pe vremea lui Ștefan, văzând zeci de autoturisme piese de muzeu care sălășluiesc pe partea carosabilă, precum căruțele nobililor boieri. Imaginea fabuloasă a trotuarelor mizerabile, îmbinată cu cea a copacilor mai mult uscați, asortată cu grijă de prezența ciorilor și a câinilor vagabonzi, îmi provoacă un sentiment de regret după anotimpul alb. Acel anontimp care acoperă gunoiul și urâțenia orașului în care copiii noștri cresc. Nemulțumirea veșnică a ființei cerșește necontenit altceva. Dacă în urmă cu o lună tânjeam după soare, acum vreau ca acel covor alb imaculat să ascundă o mizerie debordantă, lăsată parcă intenționat în urmă de indiferența celor care ar trebui să simtă ca noi, să vrea așa cum vrem noi, să facă așa cum merităm noi.
Urmăresc curios cum unele colțuri de stradă au devenit ghene de gunoi. Pubelele vechi scot parcă în evidență locațiile neîngrijite și urâțite de timp, prost alese de altfel, iar mirosul din jurul lor trezește o stare de dispreț. Îmi vine în minte o imagine șocantă a unei „bombe ecologice”, care stă pe punctul de a exploda. Întorc capul, încerc să evit căruțele trase de catâri mizerabili și nemâncați, bătuți de stăpâni asemănători. O haită de câini se luptă pentru un hoit aducător de boli, abandonat în aceleași ghene de gunoi care ne îndepărtează turiștii.
Privesc cum o mamă își plimbă pruncul într-un căruț, încercând să se bucure de mângâierea plăcută a soarelui de primăvară. Amețesc din cauza slalomului reușit de tânăra mamă. Aud plânsetul copilului deranjat de obstacolele inevitabile din „cărarea” bătătorită de miile de mămici care sunt nevoite să facă același slalom.
Presat de timp, însă cu o dorință arzătoare de a rămâne să privesc acest „spectacol” oferit de orașul meu, las capul în pământ și mă îndrept spre casă. Atent, pentru a nu-mi fractura picioarele pe străduțele bombardate dintre blocuri, îmi pun întrebarea: „Epavele” descoperite de ghețari sunt oare autoturismele abandonate pe șosele, mizeriile și gropile din trotuare, câinii și ghenele „bombe ecologice”, sau cei care ridică din umeri pasivi, însă uită să ia măsuri drastice în favoarea celor care sunt necesari doar odată la patru ani?
Lasa un raspuns