În secret, cred fiecare dintre noi îl admiră puțin pe Adolf Hitler. O facem în secret pentru că democrația are un mod ciudat de a reacționa la cei care au alte opinii decât cele „democratice”.

Dragos HutuleacO face la fel de violent și de parșiv ca orice regim politic definit a fi totalitar, sau dictatorial, doar că o face în numele democrației și asta e bine, asta e corect, asta smulge o lacrimă tâmpă (ca să nu zic tâmpită) pe obrazul oricărui frustrat convins că el știe mai bine ca Dumnezeu ce e bine și ce e rău, ce este profund uman și în acord cu înaltele valori spirituale ale sufletului omenesc născut liber, omnipotent, omniprezent și omniscient, mai ceva ca Sadoveanu în „Hanul Ancuței”. Heil! Heil! Heil! (pentru democrații pur sânge menționez că „Heil!” e expresia folosită în salutul nazist, nu o reclamă mascată la bomboane cu mentă).

De unde reacția asta a subsemnatului? De la filmulețul cu concetățenii noștri care ascultau muzică dată la maxim în tramvaiul 41 din Capitală. Ultrașii vor sări la beregata mea pe motiv că manelele nu sunt muzică. Au tot dreptul, doar e democrație, dar vă garantez eu că puteau asculta și Tudor Gheorghe, tot ar fi deranjat pe ceilalți pasageri cu volumul lor și atitudinea lor. Ambele se datorează lipsei educației și a normelor elementare de bun simț. Tot mai multe jeguri încep a face regulă cu tupeul lor în fața oamenilor de bună-credință. Pentru că sunt mulți și proști! Iar cu asemenea specimene nu poți purta discuții, pentru că înțeleg doar de frică.  Și nu, nu sunt doar rromii în această categorie. De pildă, comportamente asemănătoare le găsesc în fața blocului, zi de zi, și garantat persoanele respective nu fac parte din etnia respectivă. Sunt români get-beget a căror bun simț s-a democratizat într-atât, încât s-a diluat până la dispariție.

Iubitorii până la orgasm ai democrației iar vor sări în sus și îmi vor zice să fiu tolerant, că așa este normal în democrație, să suporți orice mojicie ca și cum ai fi ultimul om. Alți democrați toleranți îmi vor zice să apelez cu încredere la instituțiile statului, la organele competente, având impresia că nu am făcut-o, că ce?..poliția nu are ce le face? Da, poliția nu are ce să le facă! Le dă amendă și pe ei îi doare în fund! Iar dacă, Doamne ferește, mai sunt cumva și prieteni cu organul venit în misiune, chiar îți vine să te gândești la Hitler ca trimisul Celui de Sus pe pământ. Cât despre toleranții lui pește, care leșină de plăcere la auzul cuvântului democrație și se masturbează citind drepturile omului, le urez să vină zi de zi rupți de oboseală de la serviciu, să le cânte muzica sau, să aibă parte de urlete și hăhăeli până la 1-2 noaptea. Bat pariu că după două, trei săptămâni de asemenea regim audio, după ce dau telefoane peste telefoane la poliție și se lamentează pe bloguri personale, Facebook sau forum-uri, își bagă picioarele în ea toleranță, iar dacă ar avea o armă, ar începe execuțiile publice. Pentru că, în ciuda tuturor aparențelor, toleranții stau mult mai prost cu nervii ca mine!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.