Miercuri, liberalii au reusit sa treaca un amendament prin care alocatia este marita de la 42 de lei la 84 de lei, cu 98 de voturi au fost pentru si doar 77 impotriva, iar in urma votului final, pe intregul proiect, alocatiile copiilor au fost dublate. Au fost 332 de voturi pentru, doua abtineri si niciun vot impotriva.

Cu referire la această măsură, de dublare a alocațiilor, europarlamentarul PNL Theodor Stolojan a precizat, la RFI, că „este o măsură luată izolat, într-un cadru lipsit de o gândire strategică.”

Stolojan a precizta că nu poate contesta faptul că era nevoie de creșterea alocației, însă problema de fond este în continuarea luatul măsurilor la plesneală, fără gândire strategică, punctând că „este o meteahnă persistentă în tot ce înseamnă politică economică și socială în România”.

„Nimeni nu poate contesta că era nevoie de o creştere a alocaţiei de stat pentru copii. Problema noastră de fond este însă în continuare luatul măsurilor la plesneală, fără o gândire strategică. Cunoaştem cu toţii că natalitatea scade foarte mult în România, în fiecare an pierdem din numărul populaţiei. Aveam nevoie aici de o gândire strategică, ce este de făcut pentru ca România să nu mai scadă an de an în natalitate. Or ne trezim cu o măsură luată izolat, într-un cadru lipsit de o gândire strategică. Este o meteahnă, din păcate, persistentă în tot ce înseamnă politica economică şi socială din România”., a transmis Theodor Stolojan la RFI.

Dublarea alocaţiilor pentru copii a fost o măsură luată de Parlament la propunerea PNL. Theodor Stolojan spune că el este economist înainte de a fi politician: „Bun, Opoziţia se manifestă şi bine că au făcut acest lucru, dar încă o dată, eu sunt economist înainte de a fi politician şi cred că România are o problemă serioasă vizavi de natalitate şi avem nevoie de o gândire strategică aici şi o măsură cum este creşterea alocaţiei de stat pentru copii trebuia încadrată într-o asemenea gândire. Nu am văzut acest lucru în România. O măsură izolată nu te conduce niciodată spre atingerea obiectivelor strategice pe care ţi le propui”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.