În perioada 11-13 iulie 2014, Asociația Culturală EUROVOICES organizează în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria Orașului Gura Humorului Festivalul Internațional de Muzică pentru Tineret Euroritm.

La festival vor participa 40 de soliști din țară și din străinătate, cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani, care de-a lungul celor 3 seri de festival vor încânta publicul humorean cu repertoriul, dar mai ales cu vocile lor. Aceștia au în portofoliul profesional numeroase  premii la festivaluri naționale și internaționale, fiind reale talente în curs de afirmare.

La această ediție a festivalului vor particpa delegații din Ucraina, Malta, Bulgaria, Turcia, Republica Moldova, Kazahstan și România.

Concursul se va desfășura vineri și sâmbătă, începând cu ora 18:00, în Parcul Ariniș, iar duminică va avea loc Gala de Premiere a Festivalului Internațional Euroritm.

Marele câștigător al TROFEULUI EURORITM va fi ales de jurați din România, Bulgaria, Ucraina și Turcia și va fi premiat cu suma de trei mii de lei, la care se adaugă ocazia înregistrării unei melodii proprii la Casa de producție MD Sound.

Fiecare seară de festival se va încheia în acordurile muzicale ale artișilor invitați.  Concertul de vineri va fi susținut de Xonia și artiștii trupei Fără zahăr, iar seara de sâmbătă îi va avea invitați pe Mădălina Lefter și Trupa Phoenix. Seria concertelor Festivalului va fi încheiată duminică de căte artiștii trupei Direcția 5.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.