Astfel, am putea spune că primăria a făcut treabă anul acesta, poate și din cauza faptului că re-candidatul la scaunul de primar a simțit nevoia să amintească sucevenilor de ce să-l aleagă, ori din cauză că dacă nu am fi terminat proiectele europene pe care edilul le-a început în ultimii ani, am fi pierdut finanțarea și ar fi trebuit să suportăm tot noi restul cheltuielilor. Oricum ar fi li indiferent la cine s-a gândit administrația locală când a hotărât să reușească să ducă toate proiectele la bun sfârșit, un lucru e sigur: ca anul acesta nu prea ne-a mai mers niciodată. Și acesta este un lucru bun, mai ales dacă privim în jur și observăm micile sau marile schimbări pe care administrația actuală a reușit să le facă pentru Suceava.
Astfel, anunță edilul ”au fost finalizate lucrările la contractul de finanțare europeană “Reabilitare străzi, poduri și pasaj” în valoare de 8.082.702 euro încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, s-au efectuat lucrări pe mai multe străzi importante din oraș, la podul de peste râul Suceava la Ițcani și pasajul de peste calea ferată de la Ițcani, acesta fiind primul proiect semnat pe POR suplimentar din România rezultat din economiile realizate la celelalte proiecte” fapt care este neobișnuit pentru România noastră, locul unde multe lucrări încep dar puțin se mai și termină.
Edilul a continuat mândru, cu suita de proiecte europene ce s-au finalizat anul acesta, printre care a amintit de „lucrările la contractul pe Programul Național de Dezvoltare Locală cu MDRAP, în suma de 3.000.000 lei, pentru proiectul “Reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava prin reabilitare pietonal, străzi și iluminat”, cuprinsă între străzile Aleea Nucului și Libertății în fața Palatului Administrativ, prin realizarea de pavaj pietonal cu granit. Tot anul acesta a fost demarată procedura de licitație pentru celălalt tronson situat între strada Mitropoliei și Magazinul Bucovina tot pe PNDL, în valoare de aprox. 2.500.000, licitația fiind stabilită a avea loc pe data de 08.01.2016. Tot în 2015 au fost reabilitate și modernizate un număr de 137 străzi din municipiul Suceava,73 străzi asfaltate din care 17 asfaltate cu covoare, iar alte 64 de străzi au fost balastate. S-a finalizat contractul pe fonduri europene cu ADR Nord Est, pe Programul Operațional Regional 2007-2013, “Proiectare și execuție Campus școlar la Liceul cu Program Sportiv Suceava “, acest lucru a permis finalizarea lucrărilor la acest obiectiv început în anul 2007. Și tot în acest an s-a finalizat, pe același proiect extinderea, modernizarea și refuncționalizarea sălii de sport de la Colegiul Național Ștefan cel Mare “, care consta în construirea unei săli de sport, modernizarea și refuncționalizarea sălii de gimnastică existente precum și amenajarea unui teren în aer liber .” concluzionează primarul, proiectele finalizate prin fonduri europene.
Același primar muncitor nu a putut uita nici de celelalte reușite mai mici sau mai mari de sub administrația sa. Astfel edilul a reamintit marea inaugurare a Centrului Cultural Bucovina, împreună cu cinematograful „Modern” precum și inființarea teatrului „Matei Vișniec”, proiecte în avampremieră pentru Ion Lungu, pe linie culturală.
De asemenea, edilul a trecut în revistă și mult așteptata soluționare a termoficării orașului, cu inființarea Thermonet Suceava, dar nu a uitat nici de autobuzele electrice și autoturismele electrice care sunt așteptate anul viitor.
Măsuri sociale luate anul acesta
Primarul nu a uitat că primar, și c trebuie să acorde atenție sucevenilor –deci alegătorilor direcți, drept pentru care a făcut tot posibilul să ducă la bun sfârșit mai multe proiecte dar și măsuri sociale, menite să îi ajute în special pe cei mai nevoiași, dar în general și pe cei care la prima vedere de nimic.
Astfel primarul a formulat măsurile sociale luate în 2015 „municipiul Suceava a achiziționat cinci autobuze noi de capacitate mică în valoare de 806.085 lei plus TVA, fiind în circulație din luna iulie 2015 pe rutele nerentabile ale Sucevei.” Pentru că primarului îi pasă de sucevenii săi, el a mai acordat, împreună cu primăria „peste 5.000 mii abonamente subvenționate la elevi, studenți, pensionari și alte categorii prevăzute de lege. Am achitat efectiv peste un milion de euro subvenții la societatea de transport public local TPL Suceava, în anul 2015. De asemenea a continuat acțiunea de modernizare a locurilor de joacă și spațiilor verzi din municipiul Suceava, în acest an au fost montate și aparate tip fitness, pentru petrecerea timpului liber în Parcul Copilului din Burdujeni și în Parcul Areni. Sucevenii au mai observat că s-au mai rărit câinii vagabonzi pentru că au fost capturați peste 2.000 de câini comunitari de pe străzi și duși în adăpostul din lunca Sucevei, acest lucru va continua pâna vom aduna toți câinii de pe străzi” a ținut să precizeze primul om al Sucevei.
Cel care a stabilit tradiția de a-i sărbători pe cei căsătoriți de 50 de ani a mai anunțat că anul acesta primăria sărbătorit mai mult de 100 de cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.
Tot Ion Lungu a mai menționat că și municipalitatea are merite în ceea ce privește ridicarea și sfințirea Catedralei din oraș pentru că în decursul procesului de construcție, municipalitatea a contribuit cu nu mai puțin de 1,8 milioane de euro.
Per total, edilul nostru se mândrește fără modestie de realizările lui 2015 și, la drept vorbind, indiferent de culori politice sau simpatii, Suceava începe să semene din ce în ce mai mult cu un oraș european – chiar dacă mai avem mult până să ajungem să fim Capitala Culturală a Europei. Anul pare a se fi terminat bine, chiar dacă unele proiecte au fost duse cu greu la sfârșit, însă ni se demonstrează un singur lucru – atunci se vrea, se poate. Deci întrebarea mea este: de ce nu s-a vrut și în anii trecuți? Cred că nu era nicio campanie electorală în viitorul apropriat, și toată administrația și-a păstrat puterea până acum.
Cătălina Cristescu
Lasa un raspuns