Joi, 1 Decembrie, comunitatea locală din Salcea, în frunte cu primarul orașului, Ezekiel Belțic, a cinstit Ziua Națională a României, printr-un eveniment desfășurat la Căminul Cultural din localitatea Salcea, într-un cadru solemn.
La manifestările dedicate acestei zile importante pentru poporul român au luat parte și reprezentanți ai cultelor religioase, ai unităților de învățământ, ai mediului de afaceri, precum și fanfara Bisericii Creștine după Evanghelie Prelipca, corul Parohiei Ortodoxe Salcea, corul de copii ai Școlii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea, dar și cetățenii orașului.
Și pentru că nu putea fi un moment mai bun pentru a-i premia pe cei care, într-un fel sau altul, au contribuit și contribuie la clădirea comunității din care fac parte, edilul Belțic i-a premiat atât pe cei care au împlinit 50 de ani de căsnicie, cât și pe elevii merituoși din localitate.
„În cadrul evenimentului, în numele întregii comunități pe care o reprezint, am felicitat și premiat cuplurile din orașul Salcea ce au împlinit anul acesta 50 de ani de la căsătorie, dar și pe copiii, adolescenții și tinerii ce au obținut rezultate deosebite la concursuri, competiții și olimpiade, în cadrul unor etape superioare.
După încheierea întregii festivități organizate la Căminul Cultural Salcea, împreună cu toți consilierii locali prezenți, indiferent de partidul din care provin, am depus coroane la toate monumentele de pe raza orașului Salcea”, a transmis primarul orașului Salcea, Ezekiel Belțic.
.
Lasa un raspuns