Astfel, aceștia vor asigura buna desfășurare a Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”, organizat în zona Cetăţii de Scaun a Sucevei (21-23 august), a „Cupei Nikodemus la Minifotbal”, la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi (18-30 august), a Caravanei Filmelor TIFF, în Piaţa Nada Florilor din municipiul Fălticeni (22-24 august). De asemenea, manifestările religioase prilejuite de Hramul Mănăstirii Slătioara (18 – 19 august) și Parada portului popular, organizată în cadrul Festivalul de Folclor Bucovinean „Friedrich Schwartz”, în municipiul Suceava, pe traseul Parcul Universităţii – Centru (21 august) vor beneficia de atenția jandarmilor suceveni.
Bucovina MTB Maraton, organizat pe traseul Pârtia Şoimul – Voroneţ – Gura Humorului – Mănăstirea Humorului (23 august), Etapa a 3-a din cadrul Campionatului European de Drift pe traseu montan, care va include activităţi pe DJ 175B Pojorâta – Rarău şi în zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc (22-24 august), Campionatul Naţional de Alergare Montană, în zona municipiului Vatra Dornei (23 august), Zilele comunei Dorna Arini (23-24 august) și meciurile programate în cadrul primei etape a Ligii a IV-a de Fotbal vor fi celelalte evenimente asupra cărora se vor impune măsurile de ordine publică.
Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestări să acorde o atenţie sporită modului de asigurare a bunurilor de valoare, să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să respecte regulile de acces auto şi pietonal stabilite pentru fiecare eveniment în parte. În acest sens, menţionăm că în zilele de 23 şi 24 august, în timpul desfăşurării Campionatului European de Drift pe traseu montan, accesul autovehiculelor pe DJ 175B Pojorâta – Rarău va fi restricţionat între orele 08.00-13.00 şi 15.00-20.00, în aceste intervale orare nefiind posibil accesul auto spre şi dinspre Cabana Rarău.
Lasa un raspuns