Marți, 30 septembrie, Suceava găzduiește pe scena Casei de Cultură, cu începere de la ora 19:00, spectacolul Interioare al reputatului Alexandru Andrieș, figură singulară în peisajul muzical românesc.

Însoțit de muzicieni talentați, Alexandru Andrieș materializează tablouri alambicate de poezie și sunet, uneori atât de complicate încât simpla denumire de cântec nu le mai descrie. Muzicienii care îl însoțesc pe scenă se constituie într-un angrenaj perfect, iar comunicarea artistică constituie în sine un motiv pentru care spectacolul n-ar trebui pierdut, mai ales că proiectele muzicale ale lui Alexandru Andrieș ajung atât de rar la Suceava. Nu ne rămâne decât să sperăm că dacă condițiile de spectacol sunt precare, măcar căldura și participarea publicului se vor ridica la nivelul dorit.

Prezentul turneu constituie însă și momentul unor excepții majore pe care artistul le-a făcut, cum ar fi prima prezență la Piatra Neamț, ocazie cu care a renunțat o seară la obiceiul de a concerta în teatre sau la Case de Cultură, pentru a face cunoștință cu spațiul de la Km0 și cu publicul de acolo. Ne abținem de la comentarii despre motivele artistului și ne mulțumim numai să spunem că atmosfera a fost de asemenea manieră încât Alexandru Andrieș a spus că va mai reveni.

Rămâne să vedem dacă Suceava va fi capabilă să își asigure revenirea artistului, participarea de mâine seară fiind un examen greu de trecut după amintirile încă proaspete cu care Alexandru Andrieș vine de sub Pietricica.

 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.