La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă în garsoniera situată la etajul al doilea al unui imobil P+3. De asemenea, erau degajate cantităţi mari de fum şi gaze toxice. Din această cauză, mai multe persoane cereau ajutor de la geamurile locuinţelor aflate la acelaşi nivel şi la cel superior. Pentru aceştia, pompierii militari au realizat dispozitive de salvare, cu ajutorul scărilor culisante şi al autoscării mecanice. Astfel, au fost salvate 10 persoane (şapte adulţi şi trei minori).
Cetăţenii care locuiau la parter şi la primul etaj, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat înainte de sosirea militarilor.
Pe timpul intervenţiei, echipajele de pe ambulanţele S.A.J. au acordat primul ajutor medical pentru patru persoane, care au prezentat simptome de intoxicaţie cu monoxid de carbon. Trei dintre acestea, un tânăr în vârstă de 16 ani şi două femei de 22, respectiv 71 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 2:00, iar misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 4:50. Au ars elemente de mobilier, articole textile şi obiecte de uz casnic, aflate în interiorul garsonierii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. S-au degradat uşile de la intrarea în locuinţele de pe palierul etajului al doilea, tâmplăria din lemn a unui balcon, tâmplărie din PVC, geamuri termopan, zugrăveala pereţilor şi alte bunuri.
Cauza probabilă de producere a evenimentului este în curs de stabilire. Pompierii militari au salvat locuinţele învecinate.
Lasa un raspuns