Ordinul Voluntarilor organizează în perioada 30-31 martie 2013 un eveniment caritabil, expoziția de carte şi handmade „O carte, o speranță”.

expozitie de carte 30-31martie 2013 Iulius MallProiectul constă în organizarea în incinta IULIUS MALL Suceava a unei expoziţii de carte şi obiecte handmade, cu vânzare. Proiectul se va desfăşura cu ajutorul cadrelor didactice din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care vor dori să ofere spre vânzare cărți ale căror autori sunt din domeniul ştiințelor economice, drept, administrație publică, merceologie, limbi străine, informatică etc. şi al studenţilor care vor oferi spre vânzare obiecte confecţionate de ei.

Principalele obiective ale acestui  proiect sunt sprijinirea familiei Chelariu Mihai, din satul Cucoreni, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani. Tatăl este invalid, având brațul stâng amputat, iar brațul drept cu multiple deficiențe funcționale, fiind diagnosticat cu handicap grav permanent. În întreținerea tatălui se află o fetiță de 12 ani și un nou-născut care nu a împlinit vârsta de 1 an, precum și soția sa, Maria Florea, care este casnică. De asemenea, se dorește susținerea familiei Cherar Ilie-Eugen, din satul Humoreni, com. Comănești, jud. Suceava, formată din 7 persoane (dintre care 5 sunt copii), căreia anul trecut i-a ars locuința, rămânând fără adăpost. Un al treilea obiectiv al proiectului este promovarea ofertei educaționale a Facultăţii de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.