Muzeul Național al Bucovinei, Suceava și artistul plastic Mihail Gavril, membru al UAP București, organizează, între 1 octombrie și 12 decmbrie 2021, Expoziția HOTARUL NEVĂZUT – Pictură și Grafică de MIHAIL GAVRIL, Expoziție aniversară la 60 de ani de viață și 40 de ani de activitate artistică.

Vernisajul va avea loc vineri, 1 octombrie 2021, începând cu ora 13, în Sala de Expoziții temporare din Muzeul de Istorie, Suceava, Strada Ștefan cel Mare 33.

Preocupat de tema intersecției Timpului cu Spațiul, pictorul Mihail Gavril a dedicat 40 de ani de carieră artistică cercetării elementelor plastice simbolice utilizate în cultura medievală și căutării unor soluții de integrare a acestora într-un discurs compozițional modern.

Pornind de la monumentele istorice din județul său natal, Suceava, Mihail Gavril se lasă purtat într-un exercițiu extatic ce reușește să întipărească în artă parcursul omului ce se angajează prin contemplare spre iluminare.

Abordând metodic și perseverent redesenarea realităților materiale, artistul plastic se angajează dinamic în permutări, suprapuneri și răsturnări compoziționale care generează soluțiile simbolice cu semantică spirituală ce impun titlul discursului artistic: „Hotarul nevăzut”.

 Vor fi luate toate măsurile necesare pentru a se respecta normele de siguranță și de distanțare fizică impuse de pandemia de Covid 19.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.