Sub patronajul Consiliului Județean Suceava și al altor instituții de profil, vineri, 27 iunie, la ora 17:00, va avea loc la City Gallery din Shopping City Suceava, vernisajul expoziției “11+1 elegii”.

Expoziția cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă din creația a 12 plasticieni bucovineni, numele conținute de afiș scutindu-ne de orice comentariu. Pentru un sfârșit de săptămână cu vreme mohorâtă, o excursie pe meridianele frumosului poate fi o foarte bună soluție.

Vernisajul va beneficia și de o prezentare a conf. univ. dr. Sabina Fânaru, care va încerca să deslușească celor prezenți parte din mesajul plastic al expozanților.

Ne dedicăm mereu timpul activităților necesare, rezolvării problemelor, și foarte rar ne găsim timp să ne bucurăm de visările altora. Poate că această expoziție, sau măcar unele lucrări din ea, ne vor aduce măcar pentru câteva momente, un zâmbet luminos pe buze.

Ca de fiecare dată când comentez evenimente comune ale mai multor artiști, mă voi feri să evidențiez vreun plastician în dauna celorlalți, deoarece eu consider că indiferent de clasa unuia sau altuia dintre expozanți, valoarea expoziției este dată de impresia generală creată.

11+1 elegii

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.