Galeria de Artă „Ion Irimescu” UAP Suceava și Andreea Rus, artist plastic, vă invită marți, 9 septembrie, la ora 17.00, la vernisajul expoziţiei personale de pictură Andreea Rus – In Light (III). 

Expoziția va fi prezentată de conf. univ. dr. Sabina Fînaru și artist plastic Lucia Pușcașu.

Conceptul expoziţiei porneşte de la ideea conform căreia lumina interioară care apare în pictură ca lumină inventată, devine o posibilitate de salvare, o cale de regăsire a sensului existenţial, compatibilă cu acel întru ceva, atât de specific românesc, aici întru sacru eliberator.

Expoziţia intitulată In Light (III) cuprinde peste 50 de picturi ce sunt parte a unor serii precum Interferenţe, Deschideri, Întru sacru, Transfigurări, In Light, Sunrises.

Temele abordate în compoziţii sunt singurătatea pe care o resimte individul în societatea contemporană, anxietatea, viaţa între întuneric şi lumină, căutarea simbolică a ieşirii în lumină şi salvarea în sacru.

Andreea Rus are studii de chimie-fizică la UBB Cluj-Napoca, pictură la UAD Cluj-Napoca, şi din 2010 este doctor în arte plastice şi decorative la UAD Cluj-Napoca. A participat la peste 40 de expoziţii colective naţionale şi internaţionale şi la peste 10 expoziţii personale de pictură în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Alba-Iulia, Suceava, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca. A participat la Bienala Internaţională de Pictură Chişinău 2011 şi 2013 şi la Trienala Intenaţională de Pictură Rombul de Argint, 2012, Polonia, itinerată în cinci ţări europene.

Andreea Rus Suceava invitatie

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.