Fabian Popovici: „De fiecare dată când sunt întrebat de localitatea din care provin, pronunţ cu o mândrie fantastică, sângele pompând prin organism ca nebunul, pronunţ cu demnitate: Crucea, Suceava”

După 12 ani de şcoală în Bucureşti, de anul trecut este student tot în acest oraş, în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti –  Facultatea de Inginerie în Limbi Străine – Electronică şi telecomunicaţii cu predare în limba franceză. Activitatea sa principală se învârte însă, în jurul domeniului de afaceri, iar marele său vis este să ajungă unul dintre cei mai respectați oameni de afaceri din România. Tocmai de asta, anul trecut, a pornit o întreprindere individuală cu obiecte personalizate și a lansat în luna octombrie un proiect internaţional la noi în ţară, împreună cu oamenii de afaceri din România.

Fabian evită  să vorbească despre persoana sa, preferând să lase faptele să vorbească în locul său. Recunoaște însă, că este un tânăr care se bucură din plin de lucrurile mărunte: emoția unei scrisori sau de roşeaţa din obrajii catifelaţi ai unei domnişoare, chiar şi atunci când nu e frig afară.

„De multe ori, cei din jurul meu mă întreabă cine sunt eu. Niciodată n-o să pot oferi un răspuns ca la carte, complet. Pentru că fiecare zi este o nouă experienţă definitorie, o lecţie de viaţă. Mă consider din adâncul sufletului, tânărul satului tradiţional, tânărul iubitor de patrie. Pe orice meleaguri am păşit până la vârsta asta, nu mi-a fost niciunde mai bine decât pe plaiurile natale, în leagănul copilăriei mele, înconjurat de căldura şi armonia familială”, mărturisește Fabian.

După ce s-au asigurat că fiul său are „cei șapte ani de acasă”, părinții lui Fabian au considerat că este timpul ca viitorul fiului său să prindă un alt contur, mult mai strălucit, mult mai sigur, conștienți de faptul că posibilitățile de la oraș, diferă de cele din mediul rural.

„Sub pretextul unei vizite la medic, atunci avea să înceapă aventura vieţii mele. N-aveam de unde să ştiu că brusc, lucrurile care păreau perfect normale, pentru mine vor căpăta alt sens. Vizita la medic a fost reală, însă vedeam că trec zilele şi sunt departe de casă. Începea să devină apăsător. Apăruse de nu ştiu unde, o barieră între mine şi ceea ce iubeam, cu sufletul meu de copil. O barieră de vreo 600 de kilometri. Venise vremea schimbării, a unui nou început. Îmi era pregătită de mic copil o luptă. Una pe care atunci, n-o înţelegeam deloc. Imaginaţi-vă două armate inamice, aflate înaintea unei confruntări. Una dintre ele, formată din zeci de mii de soldaţi profeşionişti, bine pregătiţi din toate punctele de vedere, siguri pe ei, gata să zdrobească tot ce le stă în cale. Şi cealaltă, formată din două persoane simple, cu funcţii simple, cu datorii şi diverse probleme legate de traiul sigur îndelungat. Două persoane cu suflete uriaşe, cu o inteligenţă emoţională foarte bine definită prin intermediul unor seturi de principii şi valori preluate doar din mediul rural, din simplitatea sătească: modestie, credinţă, perseverenţă. Am ales comparaţia cu armatele, pentru că persoanele astea două, îngerii trimişi din Ceruri pentru a-mi călăuzi viaţa, au fost singure împotriva tuturor încă de la bun început, au fost puşi la zid cu fraze precum : <vreţi să-l faceţi ministru?> , < şcoală se face şi aici!>,  <dacă va fi o investiţie nemeritată?> . N-au plecat urechea nicio secundă la aceste spuse. N-aveau grămezi de bani care să le garanteze confortul acestei decizii. N-aveau de unde să ştie dacă sacrificiul uriaş le va fi răsplătit cumva, cândva. Voiau doar să fie împliniţi că n-au ales confortul unei vieţi normale, că au luptat pentru viitorul strălucit al urmaşului lor. Au pornit la drum nebuneşte bazându-se pe vechea zicală : <Zarurile au fost aruncate> . Au sacrificat două vieţi pentru ascensiunea uneia singure. De ce zic asta? Pe scurt, mama urma să devină tata, iar tata urma să devină mama, pentru că la Crucea avea să rămână mama, cu familia, casa şi locul de muncă, iar tata avea să mă însoţească în barcă pentru a porni călătoria împreună. Culisele vieţii abia acum încep să le pătrund. Datorită celei de-a doua armate. Datorită lor, eroilor mei : Gheorghe şi Rodica. Soldaţilor care au luptat cu braţele goale şi care au înaintat cu îndârjire pe câmpul de luptă, fără să ştie ce îi aşteaptă în clipa următoare. Eu n-am avut niciodată eroi din desenele animate, pentru că i-am avut în realitate, lângă mine”, povestește cu drag Fabian Popovici.

Fabian Popovici nu a uitat de unde a plecat…

Se spune că oriunde ne-ar purta valurile vieții, satul natal nu se poate uita niciodată. N-ai cum să uiți ulița copilăriei, pe cei dragi sau poveștile spuse de bătrânii satului. Același lucru spune și simte și Fabian.

„Fiecare zi a fost o provocare pentru mine. Ancorat în realitatea Capitalei şi cu sufletul acasă. De fiecare dată când sunt întrebat de localitatea din care provin, sunt copleşit de emoţii. Pronunţ cu o mândrie fantastică, sângele pompând prin organism ca nebunul, pronunţ cu demnitate: Crucea, Suceava. Locul unde-mi hrănesc sufletul. Colţul de rai, unde, prin simplitate rurală, mi-au fost şlefuiţi cei şapte ani de acasă, cu câteva ingrediente simple : credinţă, frică de Dumnezeu, bun simţ, rafinament, respect, cinste, demnitate şi omenie. Pentru că, dacă nu învăţăm înainte de toate să fim oameni, degeaba ne spetim pentru alte specializări. A fi om înseamnă a-l iubi pe Cel de Sus şi implicit, aproapele din jurul nostru”, consideră Fabian.

Dorin Rusu, primarul comunei Crucea, despre Fabian Popovici

Primarul comunei Crucea, Dorin Rusu, recunoaște că Fabian Popovici este un exemplu pentru toți tinerii zilelor noastre.

„E un băiat cu care se mândrește toată comuna și de care și eu sunt tare mândru.  Am remarcat la acest tânăr un bun simț cum rar ți-e dat să întâlnești în zilele noastre. E o bucurie pentru mine, de fiecare dată, când îl văd acasă. Îl susțin în tot ceea ce face și îi urez din suflet să aibă parte de succes în tot ceea ce și-a propus”, a declarat pentru SuceavaLive, Dorin Rusu, primarul comunei Crucea.

La final, Fabian Popovici are și un mesaj pentru cei care citesc acest articol, dar mai ales pentru tinerii de azi: „puneţi mâna pe telefon şi spuneţi un <TE IUBESC> din suflet, cereţi-vă iertare acolo unde e cazul, dăruiţi o pâine, o floare, un zâmbet, orice ar putea schimba starea de spirit a unei persoane. Dragi tineri,  cinstiţi-vă mereu părinţii. Iubiţi-i. Ocrotiţi-i şi fiţi-le alături. Ajutaţi-i să vă înţeleagă dorinţa în viaţă şi drumul pe care vreţi să-l alegeţi. Fiţi pilonul lor de sprijin!”.