Baza de agrement, care în vremurile anilor 80 – 90 era o oază de frumusețe și relaxare, este aflată pe malul iazului Șomuz. Constructorii desemnați au fost o asociere a firmelor Da Vinci Construct & Proiect, Cridus Construct și Alternativ Energy Solutions, toate din județul Bihor, valoarea proiectului fiind 13.504.358 lei (finanțare locală: 7.281.319 lei). Precizăm că primele două firme implicate în proiectul de la „Nada Florilor”, Da Vinci Construct & Proiect și Cridus Construct, au avut lucrări și pentru societatea „3T Construct” SRL, acum în faliment, în cadrul proiectului de extindere și reabilitare apă-canal pe strada Sucevei, iar calitatea lucrărilor efectuate fiind una mult sub așteptări.
- Pierderi imense pentru fălticeneni. Cetățenii municipiului vor trebui să plătescă peste 10 milioane de lei !
„Sunt rare ocaziile când vedem proiecte generatoare de venit. Au curaj cei de aici, de la Fălticeni, pentru că e vorba despre profit la final şi cred că acest model ar trebui luat în seamă de către administraţia publică. Aici avem completarea unei palete de servicii turistice deja existentă. Revenim cu renaşterea unui brand care există, Nada Florilor, care a existat şi în scrierile lui Sadoveanu”, spunea, acum un an de zile, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor. Timpul a trecut iar constructorii și conducerea primăriei s-au complăcut într-o infernală delăsare cu grave urmări. În toamna anului trecut, primarul de Fălticeni, Gheorghe Cătălin COMAN, declara: „Din patru piscine, trei sunt finalizate sută la sută, cele exterioare. Se lucrează intens la sistematizare, căi de acces, utilități și clădire. Dacă vremea va permite, săptămâna asta constructorul va turna ultimele CIFE de beton acolo. Acolo riscul mare e cu vremea. Dacă vom avea parte de o toamnă călduroasă, nu vor fi absolut niciun fel de problem. Pe 20 octombrie vin grinzile acoperișului, constructorul spunea că până pe 20 speră să toarne tot ceea ce înseamnă partea de beton. Procentual, peste 50% suntem acum la ultima decontare, probabil acum este mai mult”. Și vremea a ținut cu primarul și constructorii pentru că a fost și o toamnă frumoasă și o iarnă ca o primăvară, fără zăpadă și rar cu îngheț, dar lucrările la „Nada Florilor” tot nu s-au făcut la timp. „Baza de agreement Nada Florilor nu va fi terminată la timp”, a recunoscut, în urmă cu două luni, viceprimarul de Fălticeni Constantin Bulaicon. Conducerea primăriei a dat atunci vina pe constructor. Viceprimarul municipiului Fălticeni recunoaștea că proiectul Baza de agrement „Nada Florilor’’, realizat cu fonduri locale (54 %) și fonduri europene, nu va fi dus la bun sfârșit la termen de administrația PSD, condusă de Coman. Bulaicon mai preciza la acel moment: „nivelul lucrărilor este de aproximativ 80%, cele trei bazine exterioare sunt finalizate. Se fac lucrări de amenajare a parcărilor, a terasei. Trebuie urgentată acoperirea bazinului pentru a face lucrările de interior. Ne-am fi dorit să fi mers mult mai bine lucrările din vară până acum, e vorba de numărul de oameni pe care-i ai la treabă. E singurul lucru pe care l-am putea reproșa constructorilor, poate nu întotdeauna a fost număr suficient de muncitori. Dacă nu ne încadrăm la termenul de 31 decembrie 2015, cât procentual nu se face, suportă Primăria Fălticeni. (!!!) Am analizat situația în fapt, considerăm că vom ajunge la un procent între 94 și 96% de realizare a lucrării până la 31 decembrie. E posibil ca 4–6% din lucrări să fim nevoiți să le executăm după 31 decembrie. Va fi, din păcate, din bugetul nostru.”
- Primarul Coman NU a știut să profite de banii europeni !
Gabriel Moroșanu, lider al PNL Fălticeni, a declarat, ieri, că „domnul primar Cătălin Coman a vorbit astăzi la postul de radio local. Buuun, între altele, Coman spune că o să ne bălăcim în scăldătorile de la Nada Florilor cel mai târziu la 1 mai. Cred că așa va și fi, e și obligat, îi pică și bine electoral, însă Coman trebuia să dea drumul la scăldători prin noiembrie anul trecut. N-a fost în stare. Nu-i nimic, Coman face, nu-i așa, vorba lui, ceva frumos acolo, hai să vedem cum face, adică hai să vedem cât trebuie să suportăm noi, fălticenenii, bine, mă refer la fălticenenii cărora le pasă de banul public, nu la cocalarii care o să se dea pe tobogan cu pițipoancele din dotare! Priviți imaginea, lucrăm cu materialul clientului! Cît este valoarea ajutorului nerambursabil? 6.223.039,20 lei? Ați văzut bine! Aceștia sunt banii care ne-ar fi picat pur și simplu din cer, fără să-i mai dăm înapoi, dacă primarul Coman ar fi știut cum să-i folosească. Primarul Coman nu a știut să profite de banii europeni. «Măreții» constructori cu care a semnat contractul de la Nada Florilor au lucrat atât de prost sau au «prostit» atât de mult încât nu s-a reușit decât atragerea a 43% din banii europeni nerambursabili. Pentru cine are puțină răbdare, situația sumelor plătite constructorului și recuperate de primărie la data de 22 februarie 2016 este următoarea: 210.105,64 lei, 202.746.57 lei, 232.344,56 lei, 238.640,12 lei, 540.724,70 lei, 693.894,49 lei, 632.878,28 lei primiți de la Uniunea Europeană în contul lucrărilor certificate și plătite de primărie; 17.725,24 lei, 17.104,41 lei, 17.875 lei, 20.132,51 lei, 45.617,42 lei, 58.539,35 lei, 53.391,81 lei primiți de la Guvernul României în contul acelorași lucrări. Hai să adunăm sumele! V-a dat 2.981.720,10 lei? Este corect, dar nu trebuie să vă bucurați că știți să socotiți. Coman ar fi trebuit să folosească de la Uniunea Europeană și de la Guvernul României 6.223.039,20 lei. Coman a folosit doar 2.981.720,10 lei, atît a putut el ca primar, nu-i putem cere să alerge suta de metri sub recordul mondial, nu-i așa? Problema cea mai mare este că diferența de 3.241.319,10 lei va fi suportată de fiecare cetățean al Fălticeniului, în plus față de contribuția proprie inițială a Fălticeniului de 7.275.244,91 lei angajată prin semnătură de Cătălin Coman. Dacă tragem linia, din valoarea totală a proiectului scăldătorilor de la Nada Florilor de 13.498.284,11 lei, cetățenii municipiului Fălticeni vor suporta 10.516.564,01 lei, adică aproape 78%, în loc de 2% cât este contribuția minimă a beneficiarului public. E frumos ce face Coman, e de bine, e de rău? Întrebarea este retorică…”
- Oamenii sunt supărați pe bună dreptate
Fălticeneanul Silviu Petcu consideră că „atât primarul, cât și viceprimarul nu au căscat ochii bine și noi vom trebui să umblăm la portofel să plătim greșelile lor. Dar, normal ar fi ca suma din «procentele nefinalizate» să fie suportate de constructori ca penalități pentru neîndeplinirea la termen a contractului. Dar atunci când s-a luat lucrarea asta sigur s-au dat procente… Oare Curtea de conturi și DNA- ul verifică și lucrările astea ? Să plătească primarul, viceprimarul și consilierii.” Fălticeneanca Anca Simion nu înțelege ce clauze există în contract dar este convinsă că obligațiile constuctorilor erau clar stipulate: „Cum se poate dacă nu respectă contractul constructorul să nu plătească și mai rău să plătim noi? Cum se poate să se facă lucrările cu banii beneficiarului din vina altora. Așa ceva nu cred că este normal. Eu spun că ăla care a semnat contractul să plăteasă. E o hoție pe față!”
Lasa un raspuns