Familia Ion și Elena LUNGU aduce un ultim omagiu celui care a fost Stelian Chiforescu.

„Suntem socați de vestea dispariției lui! Un om deosebit, o personalitate a Zonei Dornelor. Nu te vom uita niciodată, dragă Stelică! Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a transmis edilul sucevean Ion Lungu.

Stelian Chiforescu, prim-vicepreşedintele grupului Valvis Holding, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din județ, a plecat la ceruri, marți, 12 mai. Vestea a venit ca un trăsnet pentru toți cei care l-au cunoscut pentru că vârsta pe care o avea nu anticipa nicidecum acest lucru.

Stelian Chiforescu mai avea o intervenție la inimă, iar cea recentă a decurs, de asemenea, foarte bine, însă marți, 12 mai,  aceasta s-a oprit, neașteptat și neprevăzut. Medicii au încercat aproximativ o oră să îi repornească inima însă totul a fost în zadar!

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 16 mai, la Vatra Dornei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.