În data de 14 mai, agenţii Postului de poliţie Baia au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 24 ani, din comuna Cornu Luncii, despre faptul că a fost agresat de persoane necunoscute, în incinta depozitului de fier vechi deținut pe raza comunei Baia.

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că apelantul este membru al unei societăţi comerciale de tip „întreprindere familială”, care deține un depozit de fier vechi, situat în comuna Baia. În incinta acestui depozit, bărbatul și-a amenajat o cameră, în care locuiește împreună cu concubina lui și cu cei doi copii minori.

În noaptea de 13 spre 14 mai, în încăperea în care dormea partea vătămată şi familia lui au pătruns patru persoane, care i-au amenințat și lovit, solicitând să le dea bani.

Agresorii au pătruns în încăpere prin forțarea ușii de acces, asigurată cu un cârlig la interior, de unde au sustras 600 lei, o pereche de cercei, două inele, un lănțișor, toate din aur, precum și două telefoane mobile, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 3.500 lei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.