Timp de două săptămâni, sucevenii vor rămâne fără apă caldă la robinet, Termica neavând motive concrete pentru a justifica această decizie.

Furnizarea apei calde va fi întreruptă de la începutul săptămânii viitoare, revizia anuală lăsând o mare parte de probleme din rețelele de termoficare nerezolvate.

Se pare că nici măcar în cazul reparațiilor prioritare din zonele Obcini IV și ANL Burdujeni nu sunt șanse vizibile de progres, Termica neavând banii necesari materialelor de lucru, din acest motiv sucevenii fiind nevoiți să suporte ideea de a nu avea apă caldă.

Se pare că banii pentru efectuarea lucrărilor de reparații planificate anual sunt prea puțini, motiv pentru care riscul ca la iarnă țevile din oraș să nu reziste rămâne la fel de prezent.

Conform administratorului Ovidiu Dumitrescu, lucrările ce vor fi executate în perioada reviziei anuale „sunt strict necesare pentru creşterea siguranţei în funcţionare, reducerea costurilor, scăderea pierderilor pe reţelele de termoficare şi pregătirea sezonului rece 2014 – 2015”.

În fapt, la finalizarea lucrărilor se dorește, în primul rând, reducerea costurilor şi scăderea pierderilor pe reţelele de termoficare, aspectul cu pregătirea sezonului rece 2014 – 2015 ocupând o poziție secundară.

Trebuie să reamintim că Termica SA Suceava se află în insolvență, tribunalul luând deja o hotărâre conform căreia planul de reorganizare înaintat de Unicom Holding, principalul creditor al societăţii de termoficare, este confirmat.

SC Termica SA  va lăsa fără apă caldă 20 de mii de apartamente din municipiul Suceava și încă alte sute de case racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.