Marți, 20 august, la ora 20:30, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că, la o unitate medicală din municipiul Suceava s-a prezentat o localnică de 51 de ani care a declarat faptul că, a fost implicată într-un accident rutier  pe o trecere de pietoni, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei.

Potrivit IPJ Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 20.08.2019, în jurul orei 18.00, în timp ce traversa regulamentar B-dul 1 Mai din municipiul Suceava, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, femeia de 51 de ani a fost acroșată de un autoturism al cărui conducător auto, după producerea accidentului a condus victima la spital, după care a plecat de la fața locului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autoturismului implicat în eveniment și a conducătorului auto.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.