Vineri, 3 august, în jurul orei 11:25, un bărbat de 32 ani din municipiul Rădăuți, conducea autoturismul marca VW Passat pe DN 2 K, în interiorul localității Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre centrul orașului spre comuna Iaslovăț.

Potrivit IPJ Suceava, când a ajuns în zona Primăriei Milișăuți, acesta nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 59 ani din com. Iaslovăț care s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator, acroșând-o cu partea din față a mașinii.
În urma impactului victima a suferit leziuni, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Vinovăția producerii accidentului aparține conducătorului auto care nu a acordat prioritate de trecere pietonului care s-a angajat în traversare regulamentară.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.