O femeie de 50 de ani, din muncipiul Suceava, aflată în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, a fost surprisă și accidentată ușor de autoturismul condus de un bărbat de 68 de ani, din aceeași localitate.

Fapta s-a petrecut luni, în jurul orei 16:00, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, conducătorul auto şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, bărbatului de 68 de ani i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.