Joi, 15 februarie 2018, în jurul orei 6:30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178A, în afara localității Șcheia, un bărbat de 31 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 23 de ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis și fără să se asigure în prealabil.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns