Marți, 21 ianuarie, la ora 09.30, polițiștii S.P.R. 5 Dărmănești au fost sesizați direct de către reprezentanții Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Dărmănești cu privire la faptul că o femeie de 60 ani, din comuna Dărmănești, nu a mai fost văzută de către vecinii ei din seara zilei de 20 ianuarie și este posibil ca aceasta să fie decedată în locuință.
În urma cercetărilor s-a constatat că numita C. Emilia locuia singură, fiind văzută ultima dată de către o vecină care i-a adus de mâncare în seara zilei de 20 ianuarie. Organele de poliție au găsit-o pe femeie în stare de inconștiență, corpul acesteia fiind rigid, iar echipajul de ambulanță din cadrul S.A.J. Suceava a constatat decesul acesteia la ora 10.20.
Cadavrul persoanei decedate se afla în holul locuinței, lângă ușa de acces, în poziția decubit dorsal, iar la verificarea sumară a acestuia nu au fost identificate urme de violență.
Din discuțiile purtate cu rudele și consătenii, reiese faptul că femeia era o înrăită consumatoare de băuturi alcoolice.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Suceava în vederea efectuării necropsiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de: ,,ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns