O femeie de 30 de ani a fost ucisă de fostul iubit care a înjunghiat-o, marţi seară, în timp ce stătea pe o bancă, alături de o prietenă, în zona Gării de Nord din Timişoara.

Femeia, din Rădăuți, județul Suceava, er angajată la firma care se ocupă cu curăţenia în Gara de Nord din Timişoara.Bărbatul a fugit imediat după comiterea agresiunii.
Echipajul SMURD sosit la locul atacului nu a mai putut face nimic pentru femeie, declarând decesul acesteia.
Potrivit ziarului Opinia Timișoarei, criminalul era şomer de două luni de când i se desfăcuse contractul de muncă de la aceeaşi societate și nu s-a împăcat cu gândul că tânăra a decis să se despartă de el. Ba mai mult, aveau împreună un copil de numai 2 ani, care se află într-un centru de plasament, iar femeia ucisă mai are alţi 3 copii mici, din alte relaţii, care sunt, de asemenea, în grija statului.

Miercuri dimineață, polițiștii de la Transporturi Feroviare l-au descoperit pe fugar tot in Gara de Nord. Acesta a fost depistat în trenul Timişoara – Iaşi cu care intenţiona să plece în această dimineaţă. A fost încătuşat şi dus la audieri, unde a spus că gelozia i-a întunecat minţile.

 

 

Sursa: www.opiniatimisoarei.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.