O femeie de 47 de ani, din municipiul Suceava, a fost reținută pe 12 noiembrie de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în urma unei acțiuni desfășurate pe baza unor informații operative.
F. S. a fost găsită la domiciliu și condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde procurorul de serviciu a dispus reținerea ei pentru 24 de ore. În aceeași zi, femeia a fost prezentată instanței, care a emis un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, valabil până la 26 noiembrie 2025.
Autoritățile judiciare din Italia au emis pe numele acesteia un mandat european de arestare, fiind acuzată de „determinarea și exploatarea prostituției”, conform legislației italiene.
Persoana arestată a fost transferată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Mureș, în vederea demarării procedurilor de predare către Italia.

Lasa un raspuns