O femeie de 26 de ani din municipiul Vatra Dornei a efectuat un apel telefonic prin S.N.U.A.U. 112, miercuri, în jurul orei 1:30, solicitând sprijin deoarece s-a rătăcit în zona localității Poiana Stampei.

Acesta a relatat faptul că s-a întâlnit cu o cunoştinţă  pentru a se deplasa, cu maşina acesteia, spre o localitate din zona Vatra Dornei. Pe timpul deplasării, cele două persoane s-au certat, iar tânăra a fost nevoită să coboare din maşină într-o zonă necunoscută. Fiind întuneric şi aflându-se singură pe un drum pe care nu îl cunoştea, femeia a solicitat sprijinul autorităţilor.

Apelul a fost redirecționat către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava,

pe timpul căutărilor, jandarmii au păstrat legătura telefonic cu persoana în cauză, constatând că detaliile oferite de aceasta cu privire la locaţia sa nu corespundeau cu caracteristicile localităţii Poiana Stampei, fiind vorba de comuna Şaru Dornei.

Femeia a fost găsită în jurul orei 3:00, pe DJ 174, în zona satului Neagra Şarului, de doi jandarmi din cadrul postului montan Vatra Dornei. Aceasta nu prezenta probleme de sănătate, fiind condusă de oamenii legii spre localitatea de domiciliu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.