La 31 octombrie, M. Ovidiu de 29 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 03:00, fiind într-un restaurant din municipiul Suceava, un bărbat i-a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.
În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a stabilit faptul că la 31 octombrie, T. Adrian, de 43 de ani, din municipiul Suceava, a proferat ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea la adresa părţii vătămate, proferând totodată cuvinte şi expresii jignitoare la adresa celorlalte persoane aflate în local, precum şi personalului restaurantului, provocând scandal şi tulburând liniştea şi ordinea publică.
Faţă de învinuitul T. Adrian s-a luat măsura reţinerii pentru o durată de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „ameninţare”, urmând să fie prezentat Judecătoriei Suceava cu propunerea de arestare preventivă. Învinuitul a fost introdus în arestul I.P.J.Suceava.
Liniştea şi siguranţa publică constituie priorităţi ale poliţiştilor suceveni, orice acte care pot induce o stare de nesiguranţă fiind abordate cu maximă fermitate. Sub directa coordonare a şefului inspectoratului, zilnic sunt analizate elementele de risc şi sunt identificaţi factorii care pot degenera şi induce un sentiment de insecuritate socială.
Poliţiştii suceveni transmit încă o dată celor care manifestă preocupări infracţionale că astfel de comportamente ce pot fi asociate stilului interlop şi obţinerii unei influenţe prin atitudini de tip violent, nu sunt tolerate şi vor fi abordate cu maximă fermitate, prin aplicarea strictă a legii.
Tot în acest weekend, poliţiştii au continuat activităţile de descurajare a faptelor antisociale comise în zona cluburilor şi discotecilor, pentru a se asigura tinerilor un cadru propice distracţiei în siguranţă. Este ştiut faptul că barurile, cluburile şi discotecile reprezintă locaţii de risc, fiind percepute de persoanele certate cu legea ca zone în care îşi pot manifesta comportamente de tip infracţional, în scopul intimidării celorlalţi prin ameninţări şi acte de violenţă. Tocmai de aceea, orice astfel de atitudine comportamentală este abordată cu fermitate de poliţişti, care nu ezită în dispunerea tuturor măsurilor legale, inclusiv a celor privative de libertate.
Exemplificăm cu cazul din data de 02 noiembrie, ora 20:10, când un tânăr de 17 ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că în jurul orei 20:00, un tânăr necunoscut i-a sustras din buzunar suma de aproximativ 150 lei.
În urma verificărilor a rezultat faptul că persoana vătămată se afla împreună cu prietenul său A.A., de 17 ani, din localitate, în dreptul unui club din municipiu, unde au fost abordaţi de un tânăr necunoscut aflat în stare de ebrietate.
Acesta le-a solicitat celor doi să-i dea un telefon mobil pentru a apela pe cineva, însă ei l-au refuzat. Tânărul s-a îndreptat înspre A. Andrei, care a fugit din faţa acestuia şi imediat l-a abordat pe reclamant, căruia i-a sustras suma de 155 lei din buzunarul de la pantaloni, fără a-l agresa în vreun fel.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care l-a găsit pe tânărul care a sustras suma de bani. Nereuşind să-i stabilească datele de identificare din cauza stării de ebrietate în care se afla, s-a efectuat un control corporal asupra acestuia, ocazie cu care s-a găsit suma de 155 lei ce i-a fost sustrasă persoanei vătămate.
Autorul faptei a fost identificat în persoana lui M. Gabriel, de 20 de ani, din comuna Şcheia.
Faţă de M. Gabriel s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cauza a fost discutată cu procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a confirmat începerea urmăririi penale faţă de acesta.
Învinuitul a fost reţinut pentru 24 ore pe bază de ordonanţă, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii îi asigură pe cetăţeni că nu tolerează astfel de comportamente de tip antisocial şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.
Lasa un raspuns