Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, împreună cu Primăria și Căminul Cultural Bilca, organizează marți, 3 mai, festivalul – concurs interjudețean „Vasile Mucea”. Evenimentul, aflat la ediția a V-a, va avea loc la Căminul Cultural Bilca.

Vasile Mucea 2016Scopul festivalului este de a cinsti memoria unuia dintre cei mai autentici rapsozi ai Bucovinei, promovarea tarafurilor tradiționale din Bucovina, conservarea și promovarea folclorului muzical specific vetrelor folclorice pe care le reprezintă concurenții, păstrarea costumului popular tradițional.

Vasile Mucea, recunoscut de folclorişti ca fiind unul dintre cei mai autentici rapsozi populari ai Bucovinei, a întemeiat încă din anii ‘50 taraful „Bujor” din Bilca. Vasile Mucea a reprezentat cu adevărat valoarea artistică şi estetică a nordului Bucovinei, în speţă vatra etnofolclorică Bilca.

Desfășurarea concursului: secțiunea taraf tradițional, compusă din 3-7 membri și care poate să conțină solist vocal, pe două categorii de vârstă – copii (10 – 18 ani) și adulți (peste 18 ani).

Condiții de participare:

– festivalul – concurs se adresează numai artiștilor amatori;

– timpul acordat este de 10 minute;

– concurenții trebuie să poarte costumul tradițional din zona pe care o reprezintă;

– repertoriu autentic;

– concurenții vor interpreta două cântece folclorice, din zona pe care o reprezintă, nu mai mult de trei strofe;

-este interzisă participarea în concurs cu înregistrări pe suport digital.

Juriul va acorda premiile în bani pentru fiecare categorie în parte şi își rezervă dreptul de a le redistribui.

Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de către participanţi.

Informații suplimentare se obțin la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava,  telefon 0230530126.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.