La final de an, Cajvana a fost gazda Festivalului local de datini şi obiceiuri de iarnă „După datina străbună”, ediția a VII-a, care a cuprins un program variat de colinde, jocul Caprei, Irozii, Căiuţii, Măscaţii, Pluguşorul, Sorcova.

Evenimentul a fost organizat de Primăria oraşului Cajvana, reprezentată de primarul Gheorghe Tomăscu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic “Ştefan cel Mare” Cajvana, reprezentat de directorul coordonator Nicolae Robu şi directorul adjunct Iulian Ciotu.

Localnicii şi alţi iubitori de folclor s-au adunat, pe 27 decembrie, la Căminul Cultural din Cajvana, pentru a urmări momentele deosebite pregătite de organizatori.

Emoționați şi totodată mândri, elevii coordonați de cadrele didactice Rotar Nicoleta, Rahila Mârza, Bîrgăoan Anuța, Ciuhan Domnica, Cristina Tomuţ, Minodora Dranca, Ovidiu Ciubotaru şi profesor George Apetrei,  au oferit spectatorilor un program de dansuri şi colaje de versuri, urături şi colinde care au adus magia sărbătorilor de iarnă”.

Printre obiceiurile de iarnă care se mai păstrează în Cajvana sunt Căiuţii, Dansul Măştilor, Irozii. Acestea au fost puse în scenă de membrii Ansamblului „Stejărelul”, Ansamblul “Mugurașii”, Ansamblul “Stejarul” coordonat de directorul adjunct al Liceului Tehnologic “Ştefan cel Mare” Cajvana, Iulian Ciotu.

Dacă organizatorii i-au răsplătit pe urători cu colăcei şi portocale, din partea spectatorilor artiştii au fost răsplătiţi cu aplauze.

Prestaţia artistică a participanţilor a fost urmărită cu mare drag şi de localnicii care muncesc în străinătate, întorşi pe meleagurile natale să petreacă sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. Primarul oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, a declarat: “Prin organizarea şi desfăşurarea acestor evenimente încercăm să conservăm în mod natural, să îmbogăţim şi să trecem prin straturile mai multor religii, confesiuni, naţionalităţi aceste minuni care sunt tradiţiile şi obiceiurile de Anul Nou”.

A consemnat: Prof.înv.primar Seserman Lidia-Loredana

Responsabilă cu promovarea imaginii

Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.