În perioada 9-10 august 2014 a avut loc Festivalul de Hard Enduro, cu tema „Bucovina Dezlănțuită”. Evenimentul a adunat la Prisaca Dornei numeroși motocicliști, oameni pasionați de motoare și dornici de adrenalină, oameni care au ținut cu sufletul la gură toți spectatorii.

După ce aceștia și-au pregătit echipamentele și au ocupat locul la linia de start, competiția a fost una strânsă, ce s-a desfășurat pe parcursul a cel puțin a șase ore.

Traseul montan dificil a oferit și mai multă autenticitate întregului eveniment, astfel încât cei peste 100 de motocicliști, atât din țară cât și din afară, au avut ce arăta publicului prezent.

Este un traseu cam de 40 de kilometri, implică urcări destul de abrupte, coborâri aproape în cap mai ales că a fost vremea asta, a plouat destul de mult, e foarte greu, e noroi”, a declarat organizatorul evenimentului.

În urma competiției, pentru clasa A, locul I a fost ocupat de Emanuel Rogojancu, cu un timp de 3:19:32, locul II de Bart Stroisteanu cu 4:37:23 , iar locul III a fost câștigat de Raul Godola, care a scos un timp de 4:51:41.

Festivalul de Hard Enduro „Bucovina Dezlănţuită” se află la a II-a ediție în acest an.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.