Cel mai recent au demonstrat asta la cea de-a zecea ediție a festivalului de ouă încondeiate, festival ce a reunit peste 70 de participanți unici din tot județul.
Primarul Traian Iliesi este cel care se luptă de ceva ani să scoată la lumină frumusețea oamenilor de aici, dar mai ales tradițiile huțulilor care trăiesc pe aceste meleaguri. Edilul consideră că acest festival al ouălor încondeiate, dar și Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” aduc un plus de valoare acestei comunități.
„De an la an numărul celor care au ales să participe la acest festival a crescut considerabil. Este o bucurie pentru mine, ca primar, să văd că femeiele de aici lucrează atâta timp la aceste ouă încondeiate, iar cei care ajung aici le admiră operele de artă, pentru că noi aici avem cele mai originale ouă încondeiate. E mare lucru să putem promova acest meșteșug reprezentativ pentru zona noastră. Mesajul meu pentru politicieni este dur: consider că ar trebui să nu uite de unde au plecat și să răsplătească eforturile oamenilor. Spun asta pentru că, trebuie să recunosc, îmi iubesc comuna și țara, din tot sufletul”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.
Casian Balabașciuc: „Nu ne-am lăudat cu aceste tradiții pentru că suntem oameni ai pădurilor, iar pădurea cere liniște”
Casian Balabașciuc, sau „omul tezaur” cum îl mai numesc cei care încă mai știu să prețuiască o valoare, este de părere că a venit momentul ca această zonă să fie promovată mai mult, pentru că autenticitatea se află la loc de cinste pentru oamenii de aici.
„Pentru orice localitate, un asemenea festival înseamnă promovare, descoperirea culturii locale, precum și transmiterea tradițiilor din generație în generație. O comunitate în aceste momente în care are loc festivalul, își transmite, practic, informații. De aici, de la Moldovița, provin cele mai vechi tradiții și mă refer aici, în primul rând, la tradiția încondeierii ouălor. Noi, moldovițenii, suntem mai tăcuți de felul nostru, probabil pentru că trăim printre păduri, iar pădurea cere liniște și de asta nu am fost foarte vocali atunci când a venit vorba de tradițiile noastre. Cred că a venit momentul să arătăm tuturor că tradiția a început și de la noi”, a declarat scriitorul Casian Balabașciuc.
Participanții din alte comune, încântați de ceea ce au văzut la Moldovița
„Suntem pentru prima dată la acest festival, însă am rămas profund impresionate de ceea ce am găsit aici la Moldovița. Trebuie să recunosc că m-am uitat atent la fiecare ou în parte și am fost curioasă să văd dacă tot ce este expus aici este și autentic. Îi felicit pe organizatori și mărturisesc că vom reveni cu drag, ori de câte ori vom mai fi invitate”, a declarat Dorina Paicu, președinta Asociației „Vechea Bucovină” din Poiana Stampei.
Festivalul de la Moldovița a avut două secțiuni dedicate copiilor și adulților care încondeiază ouă, o secțiune intitulată „Artă tradițională veche”, o secțiune de gastronomie, o secțiune intitulată „Cel mai frumos coș de Paște” și o secțiune dedicată portului popular din această zonă.
La eveniment au fost prezenți senatorii Gheorghe Flutur și Neculai Bereanu, deputatul Cezar Cioată, precum și fostul prefect al județului Suceava, Florin Sinescu.
Lasa un raspuns