Vineri, 8 noiembrie, începând cu ora 14.00, în Sala „Ştefan cel Mare” din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, se va desfășura Gala Voluntarilor. Evenimentul face parte din Festivalul Şanselor Tale, ediţia a IX-a.

Evenimentul va fi deschis oficial de Costel Juravlea, coordonator proiect „Bucovina Book Academy”, după care va urma o prezentare a Festivalului Şanselor Tale, ediţia a IX-a, pe tema „Educaţie pentru Cetăţenie, Familie şi Profesie”.

Nu vor lipsi nici scurte prezentări ale voluntarilor implicaţi în proiect, la secţiunea „Voluntarii au cuvântul”, „Oportunităţi de voluntariat 2014”, prezentarea conceptului „Bucovina Book Academy”. Peste 40 de voluntari vor fi premiaţi în cadrul Galei Voluntariatului.

În acest proiect s-au implicat 14 instituţii, care au promovat această inițiativă. Printre acestea, se numără Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Liga Studenţilor de la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Asociaţia ACDC, Şcoala Gimnazială nr. 28 Galaţi, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 Dimăcheni jud. Botoşani, Colegiul Tehnic “Grigore Cobălcescu” Moineşti jud. Bacău, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi şi Şcoala Gimnazială Păltinoasa jud. Suceava.

În cadrul proiectului, 4500 de cărţi au fost colectate, centralizate şi donate către 5 Centre de Recuperare Neuropsihiatrică din Republica Moldova, din localităţile Brânzeni, Soroca, Chişinău şi Dubăsari.

Popescu Lucia, din Suceava, o pensionară de 77 ani, a donat proiectului întreaga sa colecţie de reviste “Formula As”, însumând peste 1000 de exemplare, colecţie care va fi donată Centrului de Bătrâni din Chişinău.

În jurul orei 15.30 va avea loc festivitatea de premiere a voluntarilor din cadrul proiectului „Bucovina Book Academy”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.