Mii de suceveni au petrecut vreme de 4 zile la Festivalul Verii, în parcarea Shopping City Suceava. Evenimentul a readus-o la Suceava pentru un show de excepţie pe Anda Adam, care a susţinut un super concert de ziua sucevenilor, pe 24 iunie.

Artista este cunoscută pentru melodiile sale devenite hit-uri, precum „Dacă ar fi”, „Amo”, „Selecta”. Aceste piese, dar și altele celebre în topurile româneşti şi nu numai, i-au încântat pe sucevenii prezenţi în parcarea Shopping City Suceava. Artista a ţinut publicul sucevean în priză, provocându-i să cânte şi să danseze alături de ea pe toată durata concertului şi le-a transmis fanilor din Suceava că vine cu drag ori de câte ori este invitată.

Timp de 4 zile, de sâmbătă până marţi, atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută şi de trupe locale foarte îndrăgite de publicul sucevean, precum Trupa 9, Pegas, Dj Verony Team cu Alexandriuc Alexandra şi Cătălin Creţu, Lucian Dragotă, dar și soliști și grupuri de muzică populară precum Sorin Filip și grupul „Muguri de cântec din Bucovina”, Ionuț Vieru, Petronela Petruneac, Formația „Glas Bucovinean”, Fanfara „Crai Bucovinean” Todirești, Formația Bucovineanca, dar și multe alte tinere talente sucevene.

Iubitorii de adrenalină au avut ocazia să experimenteze senzații tari în parcul de distracții amenajat în parcarea Shopping City Suceava, unde au putut încerca peste 8 tipuri de mecanisme moderne și spectaculoase. Cei mai fericiţi şi nonconformişti au fost cei mici, care s-au bucurat de toboganele gigant şi au profitat din plin de aceste zile de sărbătoare. De asemenea, pofticioșii au degustat mici, frigărui, bere de casă, dar și produse tradiţionale din carne, brânzeturi, dulciuri și alte produse gustoase aduse de Asociația „Produs în Bucovina” și alți expozanți din zona Bucovinei.

Evenimentul desfăşurat în perioada 21 – 24 iunie a fost organizat de restaurantul Trattoria di Matteo, care se va deschide în curând în incinta Shopping City Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.