Azi , 1 octombrie, a avut loc şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituția Prefectului pe ordinea de zi au fost prezentarea Raportului de activitate al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice şi momentul festiv dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

În  cadrul discuțiilor cei prezenţi au ridicat mai multe probleme specifice vârstei a treia din care s-a desprins dorința de a fi implicate activ în continuare în activitățile sociale precum şi necesitatea funcţionarii unui Club al Pensionarilor la nivelul municipiului Suceava.

Prefect Florin Sinescu a reafirmat dorinţa autorităților de a veni in sprijinul persoanelor vârstnice şi a ţinut să adreseze un mesaj sincer de “La mulţi ani” cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

„Astăzi este o zi de sărbătoare pentru noi toţi, pentru că fiecare din noi avem părinţi, bunici care sunt în această etapă a vieţii şi cu acest prilej vreau să urez tuturor sucevenilor aflaţi la vârsta a treia un sincer La mulţi ani, sănătate şi viaţă îndelungată”, a declarat Sinescu.

Tot cu această ocazie au fost înmânate de către Instituţia Prefectului si Consiliul Judeţean Diplome de excelenţă membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice care este format din reprezentanţi ai mai multor organizaţii ale pensionarilor şi ale veteranilor de război.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.