Miercuri, 5 iunie, în jurul orei 11 :00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D din comuna Șerbăuți, un localnic de 41 de ani a surprins şi accidentat o minoră de 3 ani din județul Iași, care, fiind nesupravegheată a alegat în faţa autovehiculului de pe acostamentul de pe partea dreaptă a drumului public.
Potrivit IPJ Suceava, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns