Miercuri, 6 noiembrie, ca urmare a protocolului încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Federația Internațională a Comunităților Educative – FICE România, la sediul DGASPC Suceava, a avut loc evenimentul de constituire a filialei FICE Suceava, alături de instituțiile partenere: Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Județean de Resurse Educaționale Suceava, Instituția Avocatul Poporului- Biroul Teritorial Suceava, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Suceava, specialiști din cadrul Direcției.

Potrivit DGASPC Suceava, invitatul special al evenimentului a fost Eugen Simion, membru în Biroul Național FICE România, care a reamintit, printre altele, colaborarea fructuoasă dintre instituția suceveană, coordonată  între anii 1997-2003, de către Laurenția Ulici, în calitate de director general al instituției  și Toma Mareș, membru fondator FICE Romania din anul 1990.

Începând cu anul 2017, la invitația FICE România, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava s-a alăturat Campaniei 19 zile de prevenire a abuzurilor si violentei asupra copiilor si tinerilor, marcând și ziua de 19 noiembrie – Ziua internationala de prevenire a traficului de persoane, prin implicarea atât a instituțiilor și ONG-urilor partenere, cât și a Consiliului Județean al Elevilor și a multor școli dar și primării din județ. Astfel, atât  la nivelul școlilor, liceelor dar și centrelor de plasament din structura DGASPC Suceava, s-au desfășurat activități de prevenire a violenței și abuzului asupra copiilor și tinerilor.

„Și în acest an, la nivelul județului Suceava, suntem în plină desfășurare a activițăților, acțiunilor si evenimentelor în cadrul școlilor si centrelor de plasament din județ”, transmite un comunicat al DGASPC Suceava.

Temele propuse de FICE România în acest an, pentru  cele 19 zile de activism pentru prevenirea  abuzului și violenței asupra copiilor și tinerilor sunt:

1Noiembrie.– Implicarea copiilor în conflicte armate;

2 Noiembrie.- Abuzul sexual (Ziua Mondială a Cercurilor de Compasiune );

3 Noiembrie. –Bullying-ul și abuzul în mediul școlar;

4 Noiembrie. –Neglijarea copiilor;

5 Noiembrie. –Exploatarea prin muncă a copiilor;

6 Noiembrie.- Pedeapsa corporală

7 Noiembrie. –Vânzarea copiilor;

8 Noiembrie. –Prostituția infantilă;

9 Noiembrie. –Pornografia infantilă;

10 Noiembrie. –Traficul de copii;

11 Noiembrie. –Turism sexual cu copii;

12 Noiembrie. –Practici tradiționale dăunătoare asupra copiilor;

13 Noiembrie. –Copiii străzii;

14 Noiembrie.– Discriminare bazată pe criterii de sănătate/handicap (tema principală pentru 2019);

15 Noiembrie. –Dependența și abuzul de substanțe;

16 Noiembrie. –Malnutriția copiilor;

17 Noiembrie.- Pericolele TIC (tehnologia informației și comunicațiilor) și a comunicării virtuale;

18 Noiembrie.- Răpirea copiilor;

19 Noiembrie. –Justiția juvenilă și copiii lipsiți de libertate (plus Ziua Internațională de Prevenire a Abuzului asupra Copilului)

20 Noiembrie- Ziua Universala a Copilului-a 30-a aniversare a semnării Convenţiei pentru drepturile copilului(1989-2019).

 „FICE România este o organizaţie neguvernamentală a profesioniştilor în educaţie şi în asistenţă socială, care apără drepturile copiilor, îndeosebi ale celor aflaţi în dificultate, şi este membră a FICE (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative), organizaţie cu statut consultativ UNESCO, ECOSOC şi Consiliul Europei. FICE România a fost înfiinţată în 1990”, a transmis Eugen Simion, membru al Biroului Național FICE.

  La momentul actual, FICE-România colaborează cu numeroase comunități internaționale FICE (din Israel, Belgia, Finlanda, Olanda, Germania), inspectorate școlare județene și din Municipiul Bucuresti, direcții pentru protecția drepturilor copilului, universități și colegii, alte instituții / organizații de stat si neguvernamentale.

      

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.