Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis  un comunicat de presă prin care atrage atenţia asupra obligativităţii înregistrării documentelor încheiate cu persoane juridice străine sau cu persoane fizice nerezidente, această înregistrare făcându-se prin depunerea Declaraţiei 017.

Astfel, persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente au obligaţia să înregistreze contractele/ documentele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor servicii prestate în România, care generează venituri impozabile, conform art. 8, alin. (8) din Codul Fiscal.

De asemenea, aceeași obligație o au și persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat.

Înregistrarea documentelor menționate anterior, indiferent de durata lor, se efectuează la organul fiscal competent, prin depunerea Declarației 017. Contribuabilii mari și mijlocii fac excepție și au obligația înregistrării documentelor la organul fiscal central competent pentru administrare.

În acest sens, ANAF a pus în dezbatere publică “Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind procedura de înregistrare a contractelor/ documentelor încheiate între persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi persoane juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat, şi persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente”.

Conform propunerii legislative, declaraţia 017 se completează și se depune pentru fiecare contract sau document care justifică prestările efective de servicii efectuate pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente prevăzute de lege.

formular017

Declaraţia se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal central competent sau prin poştă, cu confirmare de primire. Declaraţia poate fi depusă şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.

În situaţia în care în datele declarate iniţial intervin modificări, acestea se declară, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin depunerea unei noi declarații, având bifată căsuța “Declaraţie de mențiuni”

Organul fiscal central competent organizează evidenţa contractelor/ documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, într-un Registru al contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente, care se conduce informatizat.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.