Fiul femeii din Sucevița care a decedat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași din cauza infectării cu COVID 19, a postat un mesaj emoționant pe Facebook, unde le mulțumește cadrelor medicale de la Iași pentru că au luptat până în ultimul moment s-o salveze pe femeie.

În același timp, acesta a explicat că în momentul internării la spitalul din Suceava, mama sa a fost testată, rezultatul fiind negativ, și crede cu tărie că sursa infectării au fost cadrele medicale, care, fără să vrea și fără să aibă posibilitatea de a se proteja, i-au făcut ”cadou” virusul.

Redăm mesajul integral transmis de acesta:

TRANSFORMAREA ZEBRELOR
MAMA s-a dus…
MAMA era farul nostru, fără care, noi cei rămași va trebui să orbecăim prin aceste vremuri tulburi.
MAMA era doar un om simplu, care a știut doar să muncească și să ajute pe alții.
A dat dovadă de o modestie și un bun simț ieșite din comun…. Bun simț care, de multe ori mă scotea din minți…
Întotdeauna și-a asumat lucrurile și a încercat să împace pe toată lumea. A pus mai presus de interesul propriu, rezolvarea problemelor altora.
Cunoscându-te, știu că ai ales să ne părăsești și să lași locul liber unui alt pacient, care avea mai multe șanse. Știu că ai ales să ne părăsești, pentru ca să ne scutești de calvarul așteptării veștilor privind starea ta.
Mulțumim sistemului sanitar românesc pentru că a îndeplinit una din ultimele dorințe ale MAMEI; și-a dorit o înmormântare discretă și restrânsă. Fără acest sprijin, nu am fi reușit. Ar fi fost imposibil să limităm accesul la înmormântare al tuturor celor care au cunoscut-o și iubit-o. Așa, am fost doar opt…
Sistemul sanitar românesc ….
Un sistem îngenuncheat, el însuși bolnav.
Așa a fost posibil ca MAMA să intre în Spitalul Județean Suceava cu pneumonie și să iasă după 11 zile de la internare cu virusul ăsta nenorocit, intubată și ventilată mecanic.
Sistemul sanitar românesc, guvernat de clasa politică, a reușit, într-un timp fantastic de scurt, să înlocuiască golul din stomac pricinuit de durerea profundă cauzată de pierderea MAMEI, cu frustrări, dispreț și ură. Aceste gen de sentimente nu își au locul într-o societate normală, însă societatea în care trăim este o JUNGLĂ, junglă în care, cei care guvernează sistemul sanitar românesc sunt leii și noi, ceilalți, zebrele.
Numai că peste noapte, ACESTE ZEBRE S-AU TRANSFORMAT ÎN HIENE.
Iar aceste hiene, martore ale tragediei, nu vor avea liniște până când vinovații nu vor plăti.
Trebuie să plătească, și nu doar cu funcția, pentru fiecare deces determinat de nepăsare, neștiință și incapacitatea de a gestiona lucrurile.
S-a spus în spațiul public că MAMA a fost sursa infectării Spitalului Județean Suceava. RUȘINE!
Trebuie știut, că MAMA a fost testată la internare iar rezultatul a fost negativ.
Trebuie știut că înainte de internare, MAMA a interacționat cu multă lume și până astăzi, 26.03.2020, la 16 zile de la prima testare, nimeni nu are vreun simptom.
Câtă vreme nu toți pacienții au fost testați la internare iar personalul medical a interacționat cu aceștia fără o minimă protecție, ca să nu mai vorbim de o protecție adecvată pentru protecția față de coronavirus, cum s-a ajuns la concluzia că MAMA a fost sursa infectării spitalului???
Cred cu tărie că sursa infectării MAMEI au fost cadrele medicale, care, fără să vrea și fără să aibă posibilitatea de a se proteja, i-au făcut cadou virusul…
Unii ar putea spune, ce mare lucru, nu e prima mamă care s-a prăpădit. Perfect de acord.
Altii ar putea spune, desigur, acesta este ciclul vieții și nu scapă nimeni. Din nou de acord.
NUMAI CĂ, NU AȘA.
Nu alții trebuiau să decidă destinul MAMEI și a multor altora, aflați în aceeași situație.
Se știa despre acest cumplit virus de anul trecut.
Doar că în România, prioritățile sunt altele…
Suntem surprinși și evident nepregătiți, de orice ninsoare sau furtună de vară. Ce să mai vorbim despre o pandemie de această amploare…
Am fost dimineață la cimitir MAMĂ, să văd ce faci, cum te simți….
Era atâta liniște… liniștea aceea după care tânjeai.
Ai fi putut însă să ai această liniște acasă, cu noi.
Ai fi putut, dar alții au făcut ca lucrurile să stea altfel…
Acesta era locul preferat al MAMEI din bucătăria restaurantului, locul de unde monitoriza acțiunile angajaților, astfel încât toată lumea să fie mulțumită …
Mulțumim din suflet echipei SMURD, care a transportat-o pe MAMA de la Suceava la Iași și care, cu riscul infectării, pe timpul transferului au salvat-o de două ori.
Mulțumim din suflet cadrelor medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” Iași pentru că au luptat până în ultimul moment s-o salveze pe MAMA.
DOAR ASTFEL DE ACȚIUNI NE MAI DAU SPERANȚĂ, CĂ VIITORUL ACESTEI ȚĂRI VA FI UNUL MAI BUN.
Mulțumim din suflet și tuturor acelora care ne-au trimis mesaje de încurajare și au fost alături de noi.
DUMNEZEU SĂ TE IERTE ȘI SĂ TE ODIHNEȘTI ÎN PACE, DRAGA MEA MAMĂ!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.