Pompierii Militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit miercuri, 4 septembrie, cu 3 autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Plutonița, orașul Frasin.

Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 1:24.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat etajul și acoperișul clădirii, cu pericol de propagare la casele învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:25.

Au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de 120 mp, etajul și bunuri din interior (aparatură electrocasnică, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn stratificat și PVC și altele). S-au degradat pereții construcției și planșeele de la parter.

Incendiul a izbucnit din podul casei, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuințele învecinate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.