Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani, au intervenit sâmbătă, 14 aprilie, în jurul orei 2:00, cu cinci autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din satul Negrileasa, comuna Stulpicani.

Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și anexele gospodărești, construcții majoritare din lemn, care formau un corp comun, existând pericolul de propagare la vecinătăți.

Incendiul a fost lichidat la ora 6:50.

Au ars: casa de locuit (P+1) pe aproximativ 220 de metri pătrați, un adăpost de animale pe 70 de metri pătrați, o magazie și un garaj pe 100 de metri pătrați și o anexă construită din BCA, în care funcționa un magazin mixt, pe 40 de metri pătrați. Au mai ars bunurile din locuință și anexe (electronice, electrocasnice, mobilier, textile, tâmplărie din lemn și PVC, documente de proprietate și personale și altele). De asemenea, au ars produse din magazinul mixt și s-au degradat un rastel și cele 8 butelii, cu gaz butan, depozitate în acesta.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un boiler electric lăsat sub tensiune.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o bucătărie de vară și un autoturism.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*